Tourism Authority of Thailand este distinsă cu premiul “Best Tourism Board in Asia”

Berlin, 9 martie, 2012 -   Thailanda a fost din nou numită “cea mai populară destinaţie”, iar Tourism Authority of Thailand (TAT) a fost desemnată “Cea mai bună autoritate pentru turism din Asia”, de Go Asia- cea mai cunoscută platformă B2B în industria turismului, la nivel mondial. Este cel de-al nouălea an la rând, când membrii Go Asia au ales Thailanda ca cea mai populară destinaţie din Asia, şi al patrulea an la rând în care au recunoscut, de asemenea, TAT ca cea mai bună autoritate pentru turism din Asia.

Cele două premii au fost înmânate Guvernatorului TAT, domnul Suraphon Svetasreni în cadrul Galei Go Asia Awards, ce a avut loc la Berlin cu ocazia târgului de turism ITB 2012.

De asemenea, în acest an mai merg spre Thailanda premiile: “cea mai bună companie aeriană din Asia” – Thai Airways International; “cel mai bun hotel din Asia” – Peninsula Bangkok, Siam @ Siam Design Hotel & Spa, şi Mandarin Oriental Dhevi Dara din Chiang Mai.

Premiile sunt rezultatul unui sondaj online, realizat de Go Asia, o reţea de marketing, care este specializată în promovarea variilor destinaţii turistice din Asia. Membrii reţelei Go Asia, inclusiv operatori de turism, companii aeriene, şi autorităţi pentru turism au dreptul de a vota în sondaj.

de Ana-Maria Caia

Kai a început să îmi povestească despre mama lui în timp ce îmi arăta o mimoză pudică. Mi-am trecut mâinile pe deasupra florilor delicate şi s-au închis toate, în semn de frică.

- Floarea asta crede că tu o ataci, nu înţelege mângâierea.

Kai e thailandez din nord, e înalt şi bine făcut, are păr lung. Poate micile flori i-au adus aminte de bătrâna lui mamă, poate întrebarea mea directă:

-  De ce nu ai ramas în Bangkok?

- Nu poţi rămâne într-un loc în care nu te simţi liber.

- Nu înţeleg. Ce îţi lua libertatea?

- Singurătatea mamei mele, care mă chinuia ca un demon. Ma urmărea ca un spirit, ca spiritele care călătoresc prin pădurile de munte.

Kai a fost student la facultatea de artă din Bangkok. La absolvire s-a angajat într-un atelier unde îl picta pe Buddha. Apoi tatăl lui a murit, mama lui a rămas singură şi el a venit înapoi în Chiang Mai, în nord. Şi nu, nu ea i-a cerut să se întoarcă.

- Kai, de ce nu ai luat-o pe mama ta la Bangkok?

- Mama mea s-a născut într-un trib pe care restul lumii îl numeşte al gâturilor lungi. Ei sunt, de fapt, oamenii Karen. Trăiesc în jungla adâncă, pe munte. La 3 ani, pe gâtul mamei mele au fost puse primele inele de cupru. Pe măsură ce creştea se înmulţeau şi inelele. Uneori, oamenii Karen coborau jos, în oraşe, vindeau fluieraşe şi ţesături colorate. Mama s-a căsătorit cu un băiat din trib. Şi-au făcut coliba lor de bambus. Singurele lor spaime erau tigrii şi spiritele lunii. Dar lumea lor uriaşă, din pădure, devenea din ce în ce mai mică. Guvernul hotărâse să facă din triburile gâturilor lungi oameni civilizaţi. Când m-am născut eu, mama l-a trimis pe tata în Chiang Mai să lucreze în livezile cu mandarine. Apoi, într-o zi, şi-a dat jos inelele, singura ei apărare împotriva spiritelor şi a tigrilor, m-a luat în braţe şi a venit în oraş. A vrut ca eu să fiu ca oamenii aceia care umblă cu bani şi ştiu să scrie, să citească, au destulă hrană şi puţine spaime.

- A avut curaj, Kai.

- Da, pentru că umbla cu gâtul ei lung, lipsit de inele, ca o creatură dintre două lumi. La trib nu se mai putea întoarce, în oraş nu era locul ei.

Mimozele pudice îşi reveniseră. În faţă, în râul Ping, elefanţii se lăsau scăldaţi cuminţi de îmblânzitorii lor minusculi. Mai departe, în zare, jungla fierbea de viaţă.

-  Dar eu, a zis dintr-o dată Kai, eu am fost crescut de femeia asta născută într-un trib, ca şi cum aş fi un cetăţean al lumii. Ştii, cum vă cresc pe voi, părinţii voştri albi, să aveţi încredere în voi, să credeţi despre voi că peste tot sunteţi acasă.

Am zâmbit, gândidu-mă cum ne vad oamenii ăştia veşnic zâmbitori pe noi albii, gălăgioşi, siguri pe noi, uneori sfidători, ca nişte zeităţi hinduse din statui.

-  Bine, dar de ce te-ai întors, Kai? Puteai să îi trimiţi bani, aveai o slujbă bună în capitală.

-  Să spunem că acum eu sunt inelele de la gâtul mamei mele. Inelele acelea de cupru pe care ea le-a lepădat în tinereţe pentru mine. Singura pază împotriva spiritelor şi a tigrilor.

-  Kai, sunt tigri în oraş?

-  Nu, sigur că nu.

-  Dar în spirite crezi?

-  Eu nu, dar mama mea crede. Vezi, asta greşiţi tot timpul voi, albii. Vă gândiţi la ce credeţi voi, nu la ce cred ceilalţi. La ce vreţi voi, nu ceilalţi. La ce iubiţi voi, nu ceilalţi.

A început să plouă mărunt. E sfârşit de muson în Thailanda de Nord. Mimozele se închid pe rând atunci când stropii le lovesc. Ele cred ca ploaia le atacă. Şi cine le poate judeca?

Ana-Maria Caia  este producător tv şi fondator al companiei Indie Studio. A inventat, scris şi produs timp de cinci ani emisiunea de călătorii Bazar (TVR2). Aşa a ajuns prima oară în Thailanda. A scris reportaje de călătorie pentru publicaţii cum ar fi Marie Claire sau Esquire. Are o rubrică în Reader’s Digest, în care face portretele oamenilor speciali pe care i-a întâlnit în călătoriile sale.

Pentru a asigura o recuperare rapidă după recentele inundaţii, Tourism Authority of Thailand (TAT) a invitat peste 350 de agenţii de turism şi jurnalişti din întreaga lume să viziteze Thailanda.

Participanţii la mega fam tripul organizat de TAT sunt în vizită în Thailanda între 6-18 decembrie 2011, şi vor călători în diverse părţi ale regatului pentru a putea vedea cum se desfăşoară eforturile de reabilitare a obiectivelor turistice şi pentru a putea transmite clienţilor/ cititorilor lor şi iubitorilor  Thailandei, că Ţara Zâmbetelor este pe cale de a reveni la normal şi este pregătită pentru a primi vizitatori.

Guvernatorul TAT Suraphon Svetasreni a declarat săptămâna aceasta: “Am început să lucrăm la planificarea acestui fam trip din momentul în care am fost siguri că situaţia se va îmbunătăţi în câteva săptămâni. Suntem recunoscători tuturor partenerilor noştri, inclusiv companiei naţionale de transport aerian Thai Airways International, companiilor din sectorul privat şi agenţiilor guvernamentale care au răspuns rapid la iniţiativa noastră.”

Guvernatorul a spus că aducerea presei şi agenţilor de turism în Thailanda ar putea fi cea mai bună modalitate de a asigura că rezultatele pozitive ale eforturilor de reabilitare vor fi transmise în lume, cât mai curând posibil. “Mass-media la nivel mondial a transmis raportaje despre inundaţiile fără precedent, dar acum că lucrurile se îmbunătăţesc, mass-media se concentrează pe alte probleme. Aşa că trebuie să trimitem un mesaj către toţi cei care vor sa călătoreasca în Thailanda, că toate unităţile de cazare şi obiectivele turistice sunt pregătite să le ureze bun venit.

Focusul nostru major este acum să readucem încrederea turiştilor în Thailanda.”

Grupul de 350 de agenţi de turism şi jurnaliştii are participanţi din:
Europa: Anglia, Germania, Franţa, Italia, Suedia, Rusia
zona ASEAN: Malaezia, Singapore, Filipine, Indonezia, Vietnam
Asia de Est: Japonia, Coreea, Taiwan, China, Hong Kong
Pacificul de Sud: Australia
Orientul Mijlociu: Emiratele Arabe Unite (EAU), Iran, Oman
Africa: Africa de Sud
America:Statele Unite ale Americii

Au fost un număr total de 22 de ţări, şi presă locală.

Grupul american va vizita Bangkok, Chiang Mai şi Ayutthaya, grupul Asia de Est va vizita Bangkok, Ayutthaya, Chiang Mai, Mae Hong Son, Hua Hin, Krabi şi Pattaya, grupul ASEAN va vizita Bangkok, Chiang Mai, Ayutthaya, Chiang Rai , Ratchaburi, Nakhon Pathom, Nakhon Nayok, Khao Yai, Suphan Buri, Samut Songkhram, Cha-am, Hua Hin şi Pattaya, şi grupul european va vizita Bangkok, Chiang Mai, Ayutthaya, Krabi si Phuket.

La 13 decembrie 2011, grupul a fost în mod oficial salutat de către Viceprim-ministru şi ministrul Turismului şi Sportului, HE Dl Chumpol Silapa-Archa.

În Bangkok a avut loc o prezentare despre turismul thailandez, urmată de spectacole culturale şi un cocktail organizat de TAT la Anantara Riverside Resort and Spa Bangkok.
Sosirile vizitatorilor în Thailanda au totalizat 17.1 milioane în perioada ianuarie-noiembrie 2011, în creştere cu 21.17 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Numărul total de sosiri pot fi defalcate astfel:
Asia de Nord-Est — 4.30 milioane de euro, în creştere cu 34.25%
ASEAN – 4.90 milioane de euro, în creştere cu 22.07%
Europa – 4.40 milioane de euro, în creştere cu 13.63%
America – 0.85 milioane, în creştere cu 12.92%
Asia de Sud – 1.10 milioane de euro, în creştere cu 19.77%
Oceania – 0.83 milioane, în creştere cu 17.64%
Orientul Mijlociu – 0.60 milioane de euro, în creştere cu 7,69%
Africa – 0.12 milioane, în creştere cu 11.84%

Pentru 2011, TAT proiectează 18.3-18.6 milioane de sosiri internaţionale, care vor aduce economiei thailandeze venituri estimate de 703-716 miliarde baht (US $ 22.7 la 23 miliarde).

De o stropeală ca la carte – şi de petreceri lanţ – ai parte dacă plonjezi în zone din Bangkok altminteri potolite: Silom, Royal City Avenuen sau Khao San Road, „ghetto-ul” drumeţilor. Totuşi, experienţele hidro-festive cele mai intense sunt cele trăite departe de metropolă. Chiar dacă n-ai nici o şansă să scapi uscat de sub tirul unui thailandez ce zâmbeşte aparent inocent sau unui turist cu morgă britanică, însă înarmat cu pistol cu apă şi complice cu localnicii, în locurile unde „carnagiul” acvatic nu ajunge ai parte totuşi de mai multă ceremonie şi reculegere.

Tipsuri de Songkran

• Fie că poartă bermude şi şlapi, fie costum de haine la patru ace, nimeni (cu excepţia infirmilor) nu scapă de udătură. Aşa că ai de ales: ori plonjezi cu tot sufletul în distracţie, ori hibernezi sub aerul condiţionat din hotel.
• Frustrarea nu duce la nimic. Aşa că iar ai de ales: ori te bosumfli că ţi s-a stricat coafura, ori te pregăteşti profesionist: îmbraci haine udabile, sandale de plastic, investeşti într-un pistol cu apă „mortal”, zâmbeşti şi spui cât mai des sawadee pii mai (la mulţi ani).
• Evită călătoriile pe durata celor trei zile. Autobuzele, trenurile, avioanele sunt doldora de thailandezi care se duc la rude sau se întorc în oraşele de domiciliu, iar accidentele rutiere sunt cu sutele, cauzate de şoferi beţi sau motociclişti şi biciclişti care iau în faţă câte o găleată cu apă şi pierd controlul.
• Înarmaţi sau nu, turiştii sunt fără discriminare ţinta tirurilor. Când te aventurezi într-o zonă de conflict acvatic, asigură-te că toate bunurile importante şi mai ales camera foto şi telefonul sunt sigilate în pungi cu fermoar (oricum pelerinele, sunt de vânzare la toate tarabele pe durata Songkranului).

Credeaţi că thailandezii sunt creaturi serene, care-ţi petrec zilele meditând, contemplând viaţa şi  preocupându-se cum să zâmbească mai amabil? Daţi o fugă între 13 şi 15 aprilie în orice colţişor al regatului şi chiar în Bangkok şi veţi avea un instantaneu şi copleşitor şoc cultural.

Oraşele şi satele înnebunesc, poporul o ia razna: uzi până la piele, thailandezii opresc traficul şi nu au altă treabă decât să aducă în aceeaşi stare de leoarcă totală pe orice le iese în cale. Nimeni nu scapă, nebunia e contagioasă, adolescenţii completează arsenalul de găleţi, pistoale, hârdaie cu apă cu un soi de praf colorat (cam cum e la noi vopseaua de ouă). Este Songkran, sărbătoarea Anului Nou.

Cu origini indiene, birmaneze, chinezeşti, Songkranul celebrează începutul anului solar şi un nou ciclu agricol. Este şi prilejul de purificare a fiecăruia prin apă curgătoare şi de intrare în noul an cu prospeţime şi urări de fericire, sănătate, fertilitate.

În mod tradiţional, în cele trei zile de sărbătoare, apa parfumată cu iasomie e turnată cu solemnă reverenţă pe umerii călugărilor şi ai vârstinicilor, în semn de respect. Statui şi imagini ale lui Buddha sunt purtate pe străzile aşezărilor, iar în preajma templelor este adus nisip din care se construiesc temple în miniatură – ca simbol al înlocuirii colbului luat pe picioarele credincioşilor de-a lungul anului precedent.

Aceste ritualuri au supravieţuit, atât în capitală cât şi în provincie, dar sunt dublate sau chiar depăşite de frenezia acvatică naţională, în care orice stropeşte pe oricine şi al cărei scop profan este de a se răcori sub soarele muşcător din cea mai fierbinte lună a anului.

Dacă veţi întreba localnicii, veţi afla că pe lângă plimbările pe străzile ude, înarmaţi cu pistoale de apă în cautarea unor noi victime (uscate sau deja murate, nu contează), cele mai frumoase momente ale Songkranului sunt cele petrecute cu familiile – uneori reunite după lungi călătorii, căci rudele vin din toate provinciile ţării.

Există numeroase variante regionale ale Songkranului – dintre care unele durează mai mult de trei zile sau se desfăşoară între alte date decât cele de sărbăroare naţională (13-15 aprilie). Totuşi, cele mai căutate de turişti sunt cele din antica şi fosta capitală Sukhothai (7-19 aprilie) şi Chiang Mai (12-15 aprilie) unde hârjoneala atinge un delir greu de descris.

Pe songkran.tourismthailand.org, site-ul dedicat Songkranului, veţi găsi toate detaliile.

Stropeală plăcută!

ZIUA 4

În credinţa asiatică, elefantul este simbolul norocului. Printr-o coincidenţă bizară, Thailanda are aspectul unui cap de elefant şi, cum uriaşul pachiderm ocupă un loc deosebit în mitologia brahmană şi hindusă (în parte, asimilită şi de thailandezi), această configuraţie geografică este considerată de un foarte bun augur pentru cei care au avut fericirea să se nască pe aceste tăraâmuri.

Adeseori întâlniţi în mitologia hindusă, elefanţii sunt consideraţi paznicii lumii alături de zei. Astfel, elefantului i se atribuie un rol major ca element primordial în naşterea şi menţinerea echilibrului Universului. O preţuire absolut deosebită se acordă elefantului alb, care, de fapt, nu este alb, fiind mai mult argintiu spre gri. Datorită legendei naşterii lui Buddha, elefantul alb a fost identificat cu Buddha. Conform acestei legende, Maya (viitoarea mamă a lui Buddha) şi regina regatului Shakyamuni a visat că patul său este ridicat de alte patru regine pe înălţimea munţilor Himalaya. Aici a fost spălată, unsă cu uleiuri parfumate, împodobită cu flori şi aşezată într-un pat ceresc cu capul îndreptat spre est. Apoi, de ea s-a apropiat un elefant alb care ţinea într-una din cele şase trompe o floare de lotus. El a înconjurat de trei ori patul reginei, după care i-a făcut o mică tăietură pe burtă şi s-a strecurat înăuntru. Când regina a explicat înţelepţilor visul, aceştia au văzut în el prevestirea fericită că îl va aduce pe lume pe Buddha (Iluminatul), care va elibera omenirea de misterul neştiinţei.

Elefantul alb a fost, astfel, cel mai de preţ animal la curtea regilor Siamului, iar numeroase bătălii între Thailanda şi Birmania s-au datorat şi conflictelor pentru supremaţia asupra zonelor de munte de la graniţa celor două ţări unde trăiau numeroşi elefanţi. Elefanţii sălbatici erau domesticiţi şi apoi dresaţi încă din cele mai vechi timpuri pentru a fi folosiţi la muncă sau în război. Şi în zilele noastre elefanţii sunt folosiţi la munca în zonele muntoase şi de junglă tropicală din nord-vestul ţării. Elefantul este recunoscut pentru echilibrul fantastic pe care îl are, nu alunecă şi nu cade niciodată şi este folosit pentru a trage dupa el, prin junglă, trunchiuri uriaşe de copac de teck, coborând pantele alunecoase şi abrubte ale muntelui până la fluviul Chao Praya, unde preţiosul lemn este încărcat pe şlepuri cu destinaţia Bangkok, iar de aici exportat în toată lumea.

Turiştii au însa posibilitatea să descopere o altă faţă a elefanţilor. Este vorba de imaginea elefanţilor domesticiţi, dresaţi şi folosiţi la spectacole în tabere de vacanţă împânzite în toată Thailanda sau de cei folosiţi pentru plimbare în tururi de aventură prin junglă.

Am citat în această introducere despre elefanţi din cartea doamnei Iulia-Maria Cristea, intitulată “În Ţara Surâsului – Thailanda”, în care există un întreg capitol dedicat Domniei Sale, Elefantul. Această carte de 325 de pagini a fost publicată de Editura Libra în anul 2000 şi este una dintre cărţile mele favorite, fiind o excelentă introducere despre Thailanda. Din păcate, acum este foarte greu de găsit.

Aproape la fiecare vizită a mea în Thailanda am avut parte de o întâlnire cu elefanţi în diverse locuri şi fiecare cu concepţii diferite. Îmi amintesc că prima dată când am mers pe un elefant a fost …

Read more…

ZIUA 3

Prima oară când am ajuns în Chiang Mai a fost în ianuarie 2010 când, după o călătorie de 14 ore cu un tren de noapte din Bangkok, am păşit pe peronul gării din Chiang Mai şi imediat am simţit că acest oraş o să îmi placă. O gară plină de flori, cu o arhitectură frumoasă şi temperatura mai acceptabilă decât în Bangkok m-au cucerit, iar pe parcurs am înţeles de ce mulţi europeni se stabilesc în Chiang Mai şi trăiesc o viaţă lipsită de griji în acest al doilea oraş ca mărime al Thailandei. Acum reveneam în Chiang Mai pentru două zile înainte de întoarcerea în Bangkok şi eram nerăbdător să revăd acest oraş în care m-am simţit atât de bine anul trecut.

Chiang Mai înseamnă „oraşul cel nou” în limba thai, denumire dată din perioada regatului Lanna, a cărui capitală a fost pentru multe secole. Oraşul a fost construit de-a lungul râului Ping şi a devenit un important centru religios şi comercial, astăzi fiind şi una dintre atracţiile principale ale Thailandei. Turul nostru în nordul Thailandei se încheia în Chiang Mai, oraşul fiind o oprire obligatorie pentru cine ajunge în partea de nord a ţării. Înainte de a ajunge însă în Chiang Mai, am făcut, dimineaţa, o oprire la Templul Doi Suthep, cel mai important templu din regiune. Dacă la Roma se spune că dacă nu ai vizitat Vaticanul înseamnă că nu ai văzut cu adevărat Roma, în Chiang Mai se spune acelaşi lucru despre Doi Suthep. La 16 km nord-vest distanţă de oraş, în cadrul Parcului Naţional Doi Suthep – Doi Pui, se află un templu impunător, construit pe vârful muntelui la o altitudine de 1.053 de metri. Ca să ajungi la acest templu, există două variante: să foloseşti liftul ori să urci o monumentală scară cu 304 trepte, împodobită cu un şarpe naga strălucitor. Majoritatea turiştilor urcă cu liftul şi coboară pe scări. Templul este profund venerat datorită unei relicve sacre a lui Buddha şi impresionează în primul rând prin poziţia sa şi prin stupa centrală. De pe terasa acestui templu am admirat oraşul Chiang Mai care se vede în zare.

De la Doi Suthep am plecat spre Chiang Mai trecând pe lângă Grădina Zoologică, unde pot fi admiraţi urşii Panda, una din atracţiile acestui oraş. Iată că s-a făcut deja ora prânzului şi ne oprim la restaurantul Just Khao Soy pentru a gusta cel mai semnificativ fel de mâncare din nordul Thailandei. Bucătăria din nord este puternic influenţată de climat şi de oamenii din împrejurimi. O influenţă chinezească se reflectă în utilizarea pe scară largă a tăiţeilor. Felul de mâncare cu tăiţei favorit în nord se numeşte “khao soy” şi conţine tăiţei cu ou în sos bogat în curry. La origine creat de chinezii care trăiesc pe dealuri, Khao Soy diferă de mâncărurile cu tăiţei din alte regiuni prin faptul că în supă se adaugă lapte din nucă de cocos. Menţionat în multe ghiduri turistice, restaurantul Just Khao Soy este locul perfect pentru a încerca acest fel de mâncare. Fiecare dintre noi a primit un şorţ de bucătărie ca să evităm să ne murdărim, un castron mare de supă cu tăiţei şi multe alte mici ingrediente pe tava din faţa noastră, cu instrucţiuni pentru fiecare. Se mănâncă cu beţe şi se poate condimenta în funcţie de gust.

Nu am menţionat până acum că, în timpul plimbării din ziua precedentă prin pădurea de lângă satul Akha, olandezul din grupul nostru a avut un mic accident datorat tenişilor inadecvaţi trekkingului …

Read more…

ZIUA 2

Ziua a doua a inceput cu un mic dejun excelent servit pe terasa de langa raul Mae Kok. In Thailanda veti avea parte la fiecare mic dejun de un regal al fructelor: ananas, mango, papaya, pepene rosu, pomelo, guava sau mangosteen.

Am parasit Chiang Rai si, dupa o ora de calatorie, am ajuns in apropierea comunitatii Baan Huay Kee Lek. Acest sat al tribului de munte Akha isi conserva modul de viata traditional si, in urma unei colaborari cu Organizatia Community Based Tourism, a acceptat sa primeasca aici grupuri mici de turisti care sa descopere, astfel, obiceiurile comunitatii Akha. Am urcat intr-o masina cu tractiune integrala care ne-a dus pe ultimii 3 km pana la intrarea in satul unde urma sa petrecem o jumatate de zi alaturi de localnici si sa descoperim acest mod de viata al tribului Akha, departe de civilizatie. Un localnic ne-a preluat la intrarea in parc si a fost ghidul nostru pe durata vizitei. Explicatiile erau date in thailandeza, iar Poe (ghidul nostru thailandez) ne traducea. Aveam deci doi ghizi la cinci persoane J.

Tribul Akha este unul dintre cele şase triburi de munte principale care locuiesc in nordul Thailandei. Aceste triburi nu reprezinta un grup omogen, ci o serie de entitati diferite, cu limba, credinte religioase, costume si traditii diferite. Toti sunt numiti triburi de pe deal sau oameni ai muntilor si se crede ca toate ar fi migrat in sud din Tibet, Myanmar si China, incepand cu secolul 19. Toate aceste triburi s-au stabilit in nordul Thailandei, fiind dispretuite de thailandezii din sud, si au recurs la agricultura primitiva prin defrisari si la o viata nomada. Tribul Akha se distinge prin costumele orbitoare inca purtate de femei. Traiesc in case din bambus, in general cu o incapere mare, care serveste drept camera de zi si dormitor, si inca o incapere mica, folosita ca bucatarie. Casele sunt construite pe piloni, iar sub casa este depozitul in care sunt tinute alimentele si ustensilele de lucru. Ca si celelalte triburi, Akha sunt animisti si cred in puterea spiritelor naturii si a stramosilor plecati, avand ritualuri care includ si sacrificarea unor animale. Nivelul relativ scazut de educatie si refuzul lor de a se integra in societatea thailandeza i-au transformat in cel mai sarac trib si cel mai discriminat. Ajutorul oferit de Proiectul Regal de la Doi Tung vizitat ieri si activitatile TEATA incearca sa ajute aceste triburi sarace si sa le ofere o sansa la educatie copiilor din triburi, precum si variante noi de a obtine bani care sa le imbunatateasca traiul zilnic.

Peste tot in sat am vazut oameni batrini stand la umbra si copii alergand prin jurul caselor, facand o mare galagie. Copiii sunt la fel peste tot J. Se joaca, alearga, se uita curiosi si rad la noi. Fiind duminica, satul este plin de copii care nu au zi de scoala, iar in centrul satului sunt multi barbati care stau la taifas. Ni se explica faptul ca, in timpul saptamanii, satul este aproape pustiu, deoarece toti barbatii si multe femei sunt la munca pe dealurile din jurul satului, unde sunt plantatiile de orez, zarzavaturi si fructe, in vreme ce copiii sunt la scoala. Turul nostru include si o vizitare a scolii …

Read more

Ecoturismul!

Iubim cu adevărat turiştii care nu se mulţumesc să bifeze un oraş sau altul, ci preferă să-şi transforme pasiunea pentru fiecare călătorie într-o experienţă unică, de neuitat. Şi noi suntem ca ei, călătorim pentru a descoperi lucruri noi, încercăm ca în fiecare excursie să descoperim lucruri memorabile, unghiuri diferite de vedere, pe care sa le recomandăm mai departe turiştilor noştri.

O reclamă a unei companii din Anglia îşi îndeamnă clienţii să fie mai mult decât turişti, prin sloganul Don’t just travel, Explore. Noi am ales un alt slogan, “BE A LOCAL EVERYWHERE”. Acest crez al nostru se va regăsi în circuitele noastre tematice pe care le vom denumi “EXPLORE &DISCOVER”. Metoda noastră este să intrăm cât mai mult în cultura ţării pe care-o vizităm, să descoperim spiritul locului şi să trăim acele câteva zile ca şi cum am fi localnici. Dorinţa noastră este să inspirăm trecerea turismului obişnuit într-o nouă etapă: cea de călătorie în esenţa locurilor. Din acest motiv, vom pune accentul pe experienţe autentice, în care Călătorul devenit localnic se contopeşte cu mediul înconjurător.

Turismul mondial s-a schimbat în ultimii ani. Călătorii de azi sunt în căutare de inspiraţie, prietenie, redescoperire de sine, descoperire a altor culturi şi tradiţii. Sunt mai bine informaţi despre impactul negativ al turismului şi işi doresc să călătorească cu companii care pun bunăstarea destinaţiei şi a poporului în centrul experienţei de a călători. Are denumiri diferite pe mapamond precum ecoturism, turism responsabil sau turismul verde, însă, în general, se bazează pe aceleaşi principii şi este un răspuns la turismul de masă foarte promovat, atrăgând tot mai mulţi adepţi.

Vorbeam despre acest concept cu partenerii mei din Thailanda, în faţa unui ciolan afumat la Caru cu Bere din Bucureşti, loc în care orice turist, odată ajuns pentru prima oară, se declară impresionat de frumuseţea localului, de atmosferă, de bucatele tradiţionale şi, să nu uitam, de mărimea porţiilor J. Astfel am aflat de proiectul “Green Routes of Thailand” al Autorităţii pentru Turism a Thailandei, realizat prin intermediul TEATA (The Thai Ecotourism and Adventure Travel Association), al cărei membru-fondator era şi firma mea parteneră thailandeză.

TEATA încearcă să păstreze cele mai bune aspecte ale turismului thailandez, cum ar fi călduroasa ospitalitate locală şi atenţia la detalii, în timp ce, folosind cunoştinţele locale, a creat experienţe mai bune pentru turişti alături de comunităţi locale thailandeze.

TEATA şi partenerii săi, Greenleaf Foundation, Thailand Community-Based Tourism Institute şi Centrul European pentru Eco şi Agro Turism, au lucrat cu furnizorii de servicii turistice din Thailanda pentru a dezvolta noi standarde ale unui turism responsabil şi itinerare noi, care să păstreze elementele de baza ale turismului responsabil. În acest proiect au colaborat agenţii de turism locale şi specializate în ecoturism, ghizi turistici profesionişti, hotelurile ecologice denumite în Thailanda Green Hotels, restaurante locale ecologice şi comunitatile locale unde s-au dezvoltat activităţi de interacţiune cu turiştii.

Astfel au apărut programele denumite The Green Routes of Thailand după o muncă de 18 luni. Aceste programe sunt operate de membrii specialişti ai TEATA şi sunt conduse de ghizi locali specializaţi, care au participat, şi ei, la proiect, urmând un curs de specializare în acest scop. Programele oferă oportunitatea de a sta în hotelurile ecologice, de a participa la activităţi de ecoturism şi de a lua parte la viaţa, cultura şi natura regiunii, alături de comunităţi locale thailandeze. În total, au fost studiate 41 de rute, din care doar patru au fost finalizate până acum: două în nordul Thailandei şi două în partea centrală a ţării. Toate tururile sunt de trei zile / două nopţi şi vor fi incluse în programe turistice mai lungi, ca o parte importantă a traseului, care să ofere diversitate tururilor promovate de agenţii. Primii turişti au fost, de fapt, agenţi de turism din Europa, invitaţi să încerce aceste rute, să ia parte la activităţi alături de comunităţile locale şi să descopere farmecul adevărat al Thailandei.

Am avut onoarea să fiu invitat la deschiderea acestor rute de către Autoritatea pentru Turism a Thailandei cu ocazia Târgului de Turism al Thailandei (Thai Travel Mart), susţinut la Bangkok în iunie 2011. Au fost 14 agenţi de turism (opt olandezi, doi germani, doi români, un danez şi un sloven) care au fost invitaţi să participe, înainte de târg, la acest Pre-Tour, fiecare având posibilitatea de a alege dintre cele patru rute propuse. Eu am ales o ruta în nordul Thailandei, într-o zonă în care am mai ajuns însă doar în trecere spre Laos şi care îmi plăcuse foarte mult. Turul se numeşte At The Cultural Crossroads, deoarece se vizitează zona din jurul oraşului Chiang Rai, unde se află Triunghiul de Aur al Asiei de Sud-Est, zona de graniţă dintre Thailanda, Laos şi Myanmar şi, totodată, zona în care locuiesc multe triburi de munte, fiecare cu propria cultură şi obiceiuri diferite.

Excursia a început din Bangkok, unde am avut o prezentare a întregului proiect la sediul Autorităţii pentru Turism a Thailandei, pentru ca, a doua zi, să ne împărţim în trei grupuri care urmau să călătorească pe trei rute diferite. Grupul meu era cel mai divers din punctul de vedere al naţionalităţilor: Karen, din Germania, Charles, născut în Indonezia, pe insula Sulawesi şi stabilit în Germania după terminarea studiilor, Rob, din Olanda, Claus, din Danemarca şi Poe, ghidul nostru thailandez, care a studiat ruta şi a participat la realizarea acestui program.

După un zbor foarte matinal spre Chiang Rai, am fost preluaţi de la aeroport şi am pornit mai spre nord pana la Proiectul Regal de la Doi Tung. În trecut, aceste dealuri din apropiere de graniţa cu Laos erau folosite pentru plantaţii de opiu. Triburile de munte Akha se aflau sub influenţa traficanţilor de droguri care se foloseau de ei pentru a planta opiu. Din lipsă de soluţii, aceasta era singura lor şansă de a supravieţui şi astfel, an de an, pădurile erau tăiate şi se făcea loc plantaţiilor de opiu. Triunghiul de Aur din nordul Thailandei era cunoscut ca o zonă periculoasă, în care se producea opiul, folosit apoi pentru obţinerea heroinei. Regina-mamă, cum era denumită mama actualului rege al Thailandei, a decis să se mute la Doi Tung şi să înceapă un proiect de reabilitare a întregii zone şi de salvare a populaţiei formate din triburi de munte. A construit Vila Regală, unde s-a mutat imediat, a interzis plantarea opiului şi tăierea pădurilor şi a început un proiect de reîmpădurire a zonei şi de implicare a populaţiei locale pentru a găsi soluţii de îmbunătăţire a vieţii comunităţilor. S-a început plantarea de cafea şi macadamia, care sunt apoi vândute către Proiectul Regal Doi Tung. Cafeaua Doi Tung este una dintre cele mai bune din Thailanda şi este ambalată şi vândută în întreaga ţară, iar banii se întorc la comunitatea locală pentru a susţine dezvoltarea nivelului de trai al triburilor de munte din zonă.

Read more

Mandarin Oriental Dhara Dhevi din Chiang Mai e construit aşa fel încât să sugereze subliminal o aristocratică reşedinţă rurală, întinsă pe hectare bune.

Arhitecţii, cu abilitate lăudabilă, au creat un univers fabulos de „autentic”: uliţe cu vile tradiţionale şi curţi private, cu foişor pe lac şi copaci „seculari”. Toate amplasate în jurul unui ogor plantat cu orez, cu toată recuzita presupusă de o activitate agricolă:  moară de apă, boi la jug, snopi legaţi, ţăranul care lasă din când în când sapa pentru a îngâna o doină din fluier. Totul reprodus impecabil (ca la Muzeul Satului), inclusiv lemnul învechit al podeţelor sau rusticele  bluze din bumbac gros, încheiate cu şnur, nu cu nasturi. Turistul pricopsit, contra a 1000 şi ceva de euro, poate locui într-una din aceste vile cu parter şi etaj. Şi pian. Şi jacuzzi în curte, şi alt jacuzzi lângă dormitor. (Acuma, recunosc, mi-a luat ceva – inclusiv graiul – până m-am obişnuit cu ideea că toată căsoaia e numai pentru mine. După cazare, am urcat şi coborât de vreo patru ori scara exterioară dintre livingul-salon decorat cu artefacte către dormitorul de 30 m şi baia de 20, să nu ratez vreun colţ, vreun detaliu, vreo clanţă. Nici după trei zile nu m-a părăsit senzaţia de ilicit, că locuiesc într-un muzeu şi mă vor da afară dacă or să se prindă că ating şi întorc pe toate părţile statuile şi perdelele şi cuferele… Şi n-am furat nimic, jur, în afară de săpun.)

Rafinamentul ansamblului este desăvârşit de faptul că, intenţionat, colţuri şi alei şi ziduri sunt pe ici-colo lăsate în ruină, pentru a accentua impresia de trecere a secolelor peste Mandarin. Când colo, e construit abia acum 20 de ani, dar este speculat impecabil potenţialul de „autentic” şi vetust. Zona de recepţie a hotelului este însă o bijuterie de care n-am să mă leg, oricât de cârcotaşă aş fi. Şi nu, nu spun aşa pentru că strugurii sunt acri – cel puţin când nu-ţi sunt oferiţi de TAT.

La concurenţă, Anantara Golden Triangle. Alt hotel de lux lux lux lux lux. De cinci ori. O fi la mijloc autosugestia, misterul acestui colţ de lume unde se intersectează nu doar Thailanda cu Myanmar şi Laos, ci şi poveşti în care personajul principal e opiumul, cu traficanţi periculoşi şi cu trădători ce sfârşeau pe fundul Mekongului.

Oricum, după mine Anantara îşi cântă „partitura” turistică într-o gamă mai subtilă decât opulentul Mandarin. Recepţia e în permanentă penumbră, muzica în surdină, parola e discreţia, calmul e ţinuta obligatorie, în atmosferă e emanată o evidentă influenţă indiană. Camera e mare, dar nu ostentativă, ci doar foarte boierească. Fără opulenţă. Fără stridenţă. Fără trucuri decorative. Iar impresia generală e că trebuie să priveşti totul în jur cu ochii doar întredeschişi, nimic nu te îndeamnă la holbare. Nici măcar kilometrii care se întind de sub terasă către misteriosul Triunghi de Aur, cu dealuri, păduri infinite şi elefanţi scăldaţi în râu. Totul se desfăşoară au relanti, parcă şi pulsul mi-e mai lent… Iar peste toate, o senzualitate aproape palpabilă. Habar n-am din ce vine. Cred că din lumină şi mirosuri.

În fine, e inevitabil să fac comparaţia şi să aleg: dacă Mandarinul este un tânăr boier de ţară – uşor parvenit, dar totuşi „şcolit la Paris” – Anantara e din os domnesc.  Votez categoric pentru. Chiar dacă săpunul lor n-a fost cine ştie ce.