Este un loc la periferia orașului unde am primit (încă) o lecție despre răbdare: cum poate transforma frunzele în emoție, poveste, legături umane.
Soarele abia răsărise peste Chiang Mai când am ajuns la Studio Naenna, un mic colț de rai ascuns între case tradiționale și grădini cu flori exotice de la poalele muntelui Doi Suthep. Aerul era parfumat de vegetația proaspăt spălată de ploaia de ieri și de pigmentul intens din vasele cu misterioasa vopsea. Aici, în inima Thailandei de nord, urma să descopăr magia indigo-ului – o culoare care pentru mine fusese întotdeauna doar o nuanță de albastru, dar care aici avea suflet.
Maestră de ceremonie și pedagog experimentat mi-a fost chiar Patricia Cheesman, renumit expert în textile, autoarea lucrării „Lao Tai Textiles și fondatoare a Studioului Naenna în 1988. Dragostea și pasiunea ei pentru țesături au condus-o ani de zile într-o misiune permanentă: documentarea istoriei și identificarea meșteșugurilor indigene din Thailanda și Laos.
În curtea umbroasă de la Studio Naenna am început prin a învăța despre planta care dă viață culorii: frunza de Indigofera Tinctoria, cultivată, recoltată și pregătită cu atenție de meșterițele thailandeze. Alături la Lamorna, fiica Patriciei, am aflat cum să prepari „decoctul” din frunze, cum să verifici densitatea pastei și cum să simți „momentul potrivit” – când lichidul albastru este gata să-și lase benefica amprentă pe pânză.
Apoi, a urmat partea practică: tehnica de tie-dye și resist. Am legat pânza, am aplicat noduri și șnururi, și am scufundat totul în vasul de indigo. La început, materialul părea că se menține într-o nuanță gri cam neconvingătoare, dar după câteva momente, când l-am scos și l-am lăsat să se oxigeneze, albastrul intens a explodat ca un foc de artificii. Era ca și cum pânza mea tocmai trecuse printr-un ritual secret, păstrând în fiecare pliu și fiecare nod o mică atingere fermecată.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la Studio Naenna nu a fost doar să vopsesc, ci să stau de vorbă cu meșterițele, să ascult poveștile lor despre tradiție, despre familie, despre cum această artă străveche se transmite de generații.
Am plecat cu eșarfa mea abia uscată sub braț, mândră și bucuroasă că am învățat o tehnică de vopsire. Câteva zile după aceea, mâinile mele au păstrat nuanțele albastre ca pe un trofeu, dovada că am participat la o experiență mult mai profundă decât un workshop. Acolo unde culoarea nu e doar estetică, ci și memorie, atinsesem ceva ancestral, aproape magic: tradiția thailandeză.
Text și fotografii: Anca Ciuciulin
Studio Naenna din Chiang Mai poate fi vizitat, dar accesul este reglementat în funcție de activitățile programate. Pentru a participa la atelierele de vopsit cu indigo sau la cele de țesut, este necesară o programare prealabilă, deoarece locurile sunt limitate și activitățile se desfășoară în grupuri mici. De exemplu, pentru sezonul de recoltare a indigo-ului din 2025, atelierele sunt programate în perioade specifice, iar înscrierea se face prin email sau telefon Sunați la +66 (0)53226042 pentru detalii și rezervări. Galeria este deschisă miercurea între orele 10:00 și 16:00, iar în alte zile vizitele se fac pe bază de programare. Ethical Fashion and Eco Textiles.