Istoria

Valea Râului Mekong a fost locuită încă de acum 10.000 de ani; primii agricultori și probabil primii oameni care au prelucrat metalele vorbeau o formă primitivă de thailandeză și trăiau pe teritoriul ocupat azi de Regat.

S-au descoperit urme ale cultivării orezului în nord-est, la Ban Chiang și Ban Prasat, ce datează de prin mileniul 4 î.Hr., iar cultura Ban Chiang relevă cunoștințele locuitorilor despre prelucrarea bronzului începând înainte de 3000 î.Hr.

De atunci și până azi, istoria Țării Surâsului a străbătut toată etaple evoluției omenirii, de la prosperitate la crize, de la pace și armonie la suferințe, conflicte, invazii sângeroase.

Se consideră că perioada Ayutthaya a fost epoca de glorie, succes și bunăstare care, fără dubiu, a marcat radical viitorul țării și al națiunii.

Ayutthaya a fost unul dintre cele mai mari și mai bogate orașe din Asia, în principal datorită importanței economice a portului și comerțului naval. Regatul a menținut succesiunea neîntreruptă preț de 400 de ani, cu 34 de regi. Atât portughezii, olandezii, danezii cât și englezii și francezii și-au stabilit ambasadele în oraș. La mijlocul secolului 16, Ayutthaya a căzut sub ocupația Burmei, dar thailandezii au redobândit controlul la finalul secolului.

În 1690, exploratorul german Engelbert Kaempfer proclama:

Dintre toate națiunile asiatice, Regatul Siamului este cel mai mare. Iar splendoarea curții regale din Ayutthaya nu se compară cu nicio alta.”

În 1765 , bogăția din Ayutthaya a atras iar atenția Burmei, al cărui asediu a transformat orașul în ruine. În 1769 Generalul Phraya Taksin a reunit armatele locale thailandeze, a reușit să alunge cotropitorii și s-a auto-proclamat rege, mutând capitala la Thonburi. Dar desele neînțelegeri cu miniștii și consilierii au dus la destituirea sa.

1782 semnifică începutul unei noi și și faimoase dinastii: Chakri. Noul rege, Generalul Chao Phraya Chakri, a mutat capitala la Bangkok.

King Mongkut (1851-1868), binecunoscutul Rama IV, a urcat pe tron și a inițiat o benefică perioadă de reforme, inclusiv stabilirea de relații diplomatice cu Europa.

În 1932, la inițiativa unui grup de studenți thailandezi din Paris, s-a desfășurat o revoluție contra monarhiei absolute din Siam, al cărei rezultat a fost crearea unei monarhii constituționale după modelul britanic.

Anul 1939 a marcat alt eveniment istoric: numele oficial al țării, Siam, a fost schimbat în Thailand (Práthêt Thai – denumirea vine din sanscritul „pradesha” ce înseamnă „țară” și „thai” ce se traduce prin „liber”).

Din 1941 până în 1945, anumite zone din Thailanda au fost ocupate de armata japoneză, până când a fost învinsă odată cu sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Perioada ocupației a inspirat unul dintre cele mai faimoase filme de Oscar: The Bridge on the River Kwai.

În 1946 urcă pe tron Regele Bhumibol Adulyadej, Rama IX – al noulea monarh al dinanstiei Chakri – și au loc primele alegeri libere, democratice ce instituie puterea guvernului și începutul unei lungi perioade de schimbări, cu anumite instabilități și câteva încercări de lovituri de stat, intrigi și conspirații.

Ca peste tot în lume, tineretul a fost mereu în avanpostul evoluției; a susținut inițiativele progresului, deschiderii și mai presus de toate a luptat constant pentru a menține și stabiliza monarhia constituțională și libertatea.

Domnia Regelui Rama IX a durat peste 70 de ani; a fost, fără îndoială, un rege luminat și va rămâne în inimile thailandezilor – care l-au venerat drept „bornă” simbolică între trecut, prezent și viitor – și în istorie grație mai ales deciziilor-cheie pe care le-a luat în momente de importanță crucială ale națiunii.

Actualul șef de stat este Majestatea Sa Regele Maha Vajiralongkorn – încoronat în mai 2019 – cunoscut drept Rama X și fiul al multiubitului Rege Bhumibol Adulyadej.