Vechi și nou. Rustic și rafinat. Spiritual și aventuros. Relaxant și vivace. Tradițional și excentric.
Și lista atributelor cu care aș putea împodobi acest oraș poate continua până mâine. Însă ce-mi place mie cel mai tare la Chiang Mai este felul irezistibil de a se insinua în percepția ta senzorială: te obligă subtil – nu imperios, precum Bangkokul – să îl simți, nu doar să îl vezi. Cum? Prin cântările călugărilor buddhiști auzite în surdină, prin răcoarea umbroasă a templelor rareori pustii, prin aroma intensă a unui bol de Khao Soi înfulecat pe trotuar, prin freamătul electrizant cromatic (și totuși domesticit acustic*) al piețelor de noapte, prin atmosfera cosmopolită al puzderiei de cafenele gard în gard cu ruinele unor locuințe antice.
*Apropos de decibeli: un localnic mi-a spus că în Chiang Mai claxonatul este considerat lipsit de respect. Venind din Bangkok, crezusem inițial că e o glumă; nu era.
Sigur, viața curge aici într-o altă cadență decât în capitală; poate mai lentă și neisterizată, mai ușor de asimilat. Chiang Mai pare că îți iese în cale, că te așteptase… Îți poate deveni prieten bun în doar câteva ore de când ai pus piciorul aici. Și așa rămâne, indiferent câte zile stai și, în cazul meu, de câte ori ți-e dat să te întorci și indiferent dacă ai fost cazat fie la ultraluxosul 137 Pillar House, fie la un hotel modest din Orașul Vechi sau un guest house de la periferie. De fapt, te poți considera norocos de oriunde vezi munții… Și mai norocos, dacă îți faci prieteni printre localnici, precum draga mea Niracha care mi-a fost ghid ani de-a rândul.
Așadar, fie că petreci patru zile sau o lună întreagă, Chiang Mai te amprentează. Lasă-l să te surprindă. Lasă-l să te încetinească. Pentru că este rarele locuri rare care te întâmpină exact acolo unde ești, fie că ai nevoie de claritate, creativitate sau pur și simplu de o mâncare excepțională.
Uite, planifică o zi pe Monk’s Trail către Wat Phra That Doi Suthep, considerată una dintre cele mai frumoase drumeții montane din zona Chiang Mai. Poteca urcă prin umbra pădurii către gloriosul templu de pe munte și răsplătește drumeții cu priveliști panoramice dar mai ales cu micile altare ascunse printre copaci – lucruri pe care nu le afli din goana mașinii…
Sau în altă zi înscrie-te la un curs de gătit ori alătură-te unui tur de autentic street food, descoperă ce înseamnă Khao Soi, Khan Tok sau Sai Ua. Sau mergi să asiști la un meci de Muay Thai. Sau la un spectacol de muzică și dans. Sau la expoziția și târgul Centrului de Arte și Meserii. Sau la Muzeul costumelor istorice. Sau la un salon de masaj tradițional. Sau la un atelier de vopsit cu indigo ori de confecționat amulete… Orice ai face însă, mergi la Wat Luang Chedi după asfințit și o să înțelegi.
Am pledat pentru descoperirea Thailadei profunde până mi s-a dus gura la urechi. O voi face în continuare cât mă țin puterile, pentru că Regatul Siamului înseamnă mai mult decât Phuket, Krabi sau Samui, insule, plaje, palmieri, resorturi. Nordul țării este de o bogăție culturală copleșitoare, iar moștenirea tradițiilor și complexitatea etnică sunt condensate în bijuteria națională numită Chiang Mai.
În alt episod voi detalia ce poți face / vedea / vizita / cumpăra în Chiang Mai și împrejurimi (da, și despre elefanți). Deocamdată, vă avertizez despre un pericol: acest oraș rămâne cu tine, pe retină și în inimă. Eu una mi-am asumat. Să nu ziceți că nu v-am zis.
Text și fotografii: Anca Ciuciulin