Prima dată când am ajuns la Ganesha Sangkhalok din Sukhothai era un început de martie, acum vreo 7-8 ani. În bagaj aveam câteva mărțișoare căci mereu duc câte ceva de dăruit gazdelor, localnicilor, partenerilor de drum. Așa că am oferit unul delicatei doamne a cărei galerie o vizitam pentru prima oară și i-am explicat pe scurt semnificația: un simbol al primăverii, al continuității, al unui început bun, cum e cu firul roșu și firul alb. A ascultat cu atenție, l-a luat în palme și l-a prins la piept. Atunci mi s-a părut firesc, un gest de amabilitate – așa cum știu thailandezii să facă: primesc cu grație, mulțumesc cu sinceră surprindere.
Doar că de atunci, de fiecare dată când o anunț că revin, în ziua respectivă Khun Chompoo poartă mărțișorul ăla. Este același, deși între timp i-am mai dăruit obiecte românești și chiar mărțișoare, căci soarta mă duce la Sukhothai tot prin martie… Mărțișorul acela este prezent. Nu devine subiect de conversație, nu este explicat sau valorizat verbal. E ca un ritual mut: te așteptam, prietena mea din România.
Khun Chompoo – numele ei oficial este Hathairat Prompech – trăiește și lucrează în atelierul-locuință Ganesha Sangkhalok Gallery, pe care l-a fondat și dezvoltat împreună cu Ajarn Santi Prompech, soțul ei. Ambii sunt artiști plastici ceramiști – ceea ce se vede încă dinainte de a le călca pragul; nu doar casa, ci și curtea este populată cu sute și mii de obiecte realizate de ei.
Chompoo are peste douăzeci de ani de experiență, este specializată în pictură tradițională pe ceramică Sangkhalok și în lucrări sculpturale, atât în registru clasic, cât și contemporan.
A absolvit Facultatea de Educație și Pedagogie, dar a ales să nu urmeze o carieră de profesor în sistemul public; a preferat un drum mai puțin previzibil – legat de artă, meșteșug și pasiunea pentru conservarea unui elementelor de patrimoniu vizual.
În atelier, este cunoscută drept Ajarn Chompoo (ajarn înseamnă profesor, maestru, învățător). Predă modelaj în lut și pictură Sangkhalok, iar felul ei de a lucra este o oglindă a propriei personalități: calm, fără grabă, fără gesturi demonstrative, cu grație și căldură. Accentul cade pe proces, pe atenție, pe respectul față de material și tradiție. Lucrările ei nu încearcă să se supună forțat normelor moderne, ci să adapteze cu măsură, păstrând continuitatea mesajului cultural.
Viața ei de zi cu zi este organizată cu o rigoare lăudabilă, tăcută și eficientă. Se trezește zilnic la ora 4 dimineața pentru a studia limba pali — limba vechilor texte buddhiste, rudă cu sanscrita; deși nu se mai vorbește azi, este limbajul liturgic esențial studiului și practicii buddhismului. A absolvit nivelul 4 și studiază în prezent nivelul 5, în mare parte acasă, singură. Când întâlnește dificultăți de gramatică sau de interpretare, își sună profesorul, un călugăr, pentru lămuriri. Este prima — și, până acum, singura — femeie care a obținut acest nivel superior în cadrul mediului monastic în care a studiat, un fapt pe care nu îl menționează niciodată ca realizare personală.
Khun Chompoo spune că studiul pali o ajută să își cultive calmul, concentrarea și claritatea. Aceste lucruri nu sunt expuse declarativ în creațiile ei artistice, dar se simt. Ritmul, economia gesturilor, liniștea obiectelor — toate par să vină din aceeași disciplină interioară.
Este căsătorită din 2003 cu Santi Prompech și au trei fiice. Toate desenează, pictează sau modelează lutul, crescând într-un spațiu în care munca manuală și creativitatea sunt firești, nu impuse. Familia nu este separată de atelier, iar atelierul nu este separat de viața zilnică.
În afara muncii artistice, Khun Chompoo este implicată constant în activități de voluntariat: ajutor în caz de inundații sau incendii, sprijin pentru comunități defavorizate și pentru grupurile etnice numite hill tribes. O parte din veniturile obținute la Ganesha Sangkhalok este direcționată către astfel de cauze. Participă regulat la activități ale templului din oraș prin donații, susținerea comunității monastice, evenimente locale – cu discreție, fără a face din acestea un titlu de glorie publică.
Într-una dintre fotografii o vedeți pe grațioasa ceramistă în mijlocul a ceea ce pare un ogor uscat; ei bine, era „pe” lacul secat din orașul vechi Sukhothai, unde mersese la rugămintea mea să se intereseze la primărie dacă lucrările de adâncire se termină și lacul va fi reumplut până în noiembrie, când urma să ajung din nou acolo pentru spectaculoasa ceremonie de Loy Krathong. E doar un exemplu de prietenie…
Relația noastră s-a construit lent, prin vizite repetate, prin conversații scurte, prin tăceri. Nu este una spectaculoasă, dar este constantă. Mărțișorul ei, purtat de fiecare dată, pare să fi devenit un reper al acestui tip de legătură: discret, stabil, lipsit de intenția de a (mă) impresiona.
Într-un atelier de ceramică din Sukhothai, legat de o tradiție veche de secole, un obiect mic venit dintr-o altă cultură și-a găsit locul firesc. Nu ca simbol exotic, ci ca gest recunoscut și păstrat. Atât.
Text și fotografii Anca Ciuciulin