Pe Khao San timpul era la locul lui. Acolo unde l-am lasat acum cinci ani cand am fost aici prima data. Si tot acolo unde l-am gasit in verificarile facute ulterior. Si totusi ceva s-a schimbat. La mine – nu pe Khao San, vreau sa zic. Ieri a fost prima noapte in Bangkok si ardeam de nerabdare sa arat gastii “cat de tare e” pe Khao San. Si mi-am cam luat-o. Adica – nu le-a placut! Adi a zis ca el e prea batran pentru asa ceva (minte!) iar fetele erau atat de obosite incat nicio taraba cu bratarile de pe lume nu le-a atras atentia. Am inghitit in sec si am mers mai departe, facand turul de onoare al strazii: de la 7-11 pana la Burger King si inapoi. In jur backpackerii faceau cozi la tarabele cu pad thai la 25 de bahti, terasele erau pline si mesele gemeau sub greutatea carafelor de bere Tiger sau Heineken, pestii erau la datorie cu invitatii la show-uri de ping-pong iar fetele de la masaj incercau sa atraga clienti. Da, erau prin zona si batranele din Chiang Mai in portul lor popular, zbarnaind din broastele de lemn. Si daca stau bine sa ma gandesc si sa analizez era prin zona si entuziasmul meu insa nu-si gasea deloc sustinere in entuziasmul gastii mele. Hotarat lucru, pe Khao San te distrezi cu ai tai si nu cu spectacolul strazii. Strada aceasta a devenit celebra ca decor de distractii memorabile sau de loc de petrecut cateva zile intre diverse incursiuni prin Asia de sud est si Indochina. Insa pe ea trebuie sa joace tot timpul un ansamblu, nu e o scena pentru un singur actor.
Azi am fost pe la Chatuchak, am pierdut cateva ore la piscina pana cand un nor ne-a trimis in camere si acum astept sa se faca ora sase sa o luam incet spre China Town. Sa mancam. Poate gasim acolo Khao San-ul nostru propriu si personal. Maine incepe o saptamana noua de “Muson”.