Cu credință, pe cele 3.790 de trepte

Khao Wong Phrachan poate fi considerat fie un ditamai dealul, fie un munte mai mititel, cum vrei s-o iei. Oricum, este cea mai înaltă culme din provincia Lopburi, situată la 28 de kilometri depărtare de orașul omonim.

Numele i se trage de la „ cerc”, în sensul că forma muntelui permite o priveliște circulară asupra împrejurimilor; rotești ochii și până la orizont poți vedea fără obstacole. Templul Wat Khao Wong Phrachan este situat la poalele acestei formațiuni – iar dacă ai ajuns la templu, nu mai ai decât 3.790 de trepte până în vârf! Și dacă tot nu te-am speriat cu cifra asta, să mai zicem că altitudinea este de 650 de metri deasupra nivelului mării, că scara are 1.680 de metri lungime și că e bine să aloci plimbării vreo două ore. Hai, două și jumătate. Trei.

Merită și nu e chiar așa greu cum pare, căci treptele nu sunt prea înalte, treci prin zone umbrite, te oprești la câte o belvedere de unde ai câte o perspectivă de-ți taie respirația (la figurat, căci la propriu ți-au tăiat-o treptele). Găsești câte un chioșc cu răcoritoare – cu cât mai sus amplasat, cu atât mai ridicate și prețurile. Recompensa efortului te așteaptă sus sub forma a nouă obiective miraculoase găzduite de Wat Khao Wong Phrachan.

Amprenta tălpii lui Buddha, câteva oase și un dinte de-al lui, alte relicve, un sanctuar chinezesc, o mică peșteră, un stareț de 93 de ani, un copăcel natural în formă de falus, un bivol cu ​​trei coarne și un fildeș negru.

Dintre toate, cea mai venerată este amprenta lui Buddha, lângă care au loc ritualuri în fiecare februarie când mulți localnici – în special de etnie chineză – vin să se roage la artefacte, ceremonia dedicată fiind una dintre cele mai importante din regiune.