Thailanda a fost binecuvântată cu o natură atât de bogată încât poate satisface gusturile oricui, de la exploratorii autentici la petrecăreţii de plajă. Sute de insule, mii de kilometri de plajă şi milioane de hectare de păduri tropicale şi subtropicale fac din această destinaţie un corn al abundenţei turistice. Am văzut multe branduri turistice care păcătuiesc prin exagerare sau prin lipsă de relevanță și, o spun cu mâna pe inimă, Amazing Thailand nu este unul dintre ele. Am avut bucuria să vizitez de două ori această „curte cu miracole” a Asiei de Sud-Est și m-am îndrăgostit iremediabil de peisajele ei spectaculoase și de oamenii zâmbitori care le locuiesc.
Într-o ordine inevitabil subiectivă, iată momentele de care îmi aduc aminte cu cel mai mare drag. O escaladă în munții din Mae On în compania cățărătorilor de la ThailandClimbing.com, într-un loc căruia i se zice „La Calul Nebun”, după forma cabalină a unei stânci care-l străjuiește. După câteva cățărări și o priveliște panoramică asupra Chiang Mai-ului, agățat în coardă pe un perete de stâncă, am coborât în rapel într-o peșteră adâncă de peste 50 de metri. Adrenalină pură.
Tot în nord, un grup de iubitori ai naturii au demarat un proiect de explorare a pădurii subtropicale în zbor de tiroliană. Sunt peste 5 kilometri de cabluri legate la diferite înălțimi, iar perspectivele pe care ți le oferă fiecare cursă sunt amuțitoare. În cele aproape trei ore cât a durat expediția am văzut unele dintre cele mai frumoase priveliști de natură sălbatică. M-au impresionat standardele de siguranță și eforturile de protejare a vegetației, precum și faptul că 10% din profituri sunt donați unui proiect de repopulare junglei cu giboni. Dacă nu ajungeți în nord, există o inițiativă similară lângă Bangkok și lângă Pattaya. Credeți-mă pe cuvânt, e ceva de neratat.
Mi-a mai rămas în suflet o plimbare cu barca pe Mae Kok, la nord de Chiang Rai, și o expediție pe dealurile din Triunghiul de Aur. Țin minte că la un moment dat cărarea ne-a dus printr-o livadă de litchi, fructele mele preferate, iar lumina amiezii făcea întregul peisaj să semene cu pânză de Monet. De altfel, lumina este una dintre bogățiile naturale cele mai de preț ale Thailandei. Între amintirile mele cele mai frumoase păstrez un răsărit de soare la Sukhothai, o experiență aproape religioasă.
În sud-est, am fost mai întâi descumpănit de invazia turistică a plajelor, dar, cu puțină răbdare, am descoperit locuri mai retrase, unde te poți bucura mai în liniște de nisip, de mare și de vegetația tropicală. Singurul regret este că n-am apucat să fac scufundări, dar tot acesta este și unul dintre motivele pentru care am să revin cât de curând. La Andamania Beach Resort din Khao Lak, un loc pe care l-am ales după câteva căutări pe internet, am aflat că proprietarul era un fost angajat al ambasadei Thailandei la București. Nu mai fusese în România de 18 ani, dar nu uita în nicio seară să treacă pe la masa noastră și să ne facă puțină conversație în română. E doar un exemplu despre buna creștere a acestor oameni, care m-a impresionat în nenumărate ocazii.
Dintre toate locurile în care am fost, cel mai bine m-am simțit în sud-vest, într-o insulă al cărei nume am să-l păstrez sub tăcere, în speranța că o voi găsi la fel de prietenoasă și în anii care vor urma. Nu are nimic din dramatismul insulelor Phi Phi, unde s-a filmat The Beach, dar, pentru mine cel puțin și pentru turiștii mai mult europeni care vin într-un număr (încă) nu foarte mare, are tot ce-i trebuie pentru o vacanță de vis: plaje frumoase, natură sălbatică, mâncare bună și oameni prietenoși. În serile în care priveam asfințitul tolănit pe un șezlong cu o carte în brațe m-am întrebat adeseori de ce n-aș locui aici măcar câte o jumătate de an și n-am găsit întotdeauna un răspuns.
Text: Dragos Bucurenci
Fotografii: Autoritatea pentru Turism a Thailandei