Thailanda reduce perioada de carantină

1 octombrie 2021

Avem plăcerea de a anunța reducerea perioadei de carantină, începând cu 1 octombrie 2021!

În conformitate cu noile reglementări* aprobate de guvernul regal thailandez, turiștii străini vaccinați complet pot călători în alte părți ale Thailadei dacă au stat minimum șapte zile – și nu 14, ca până acum – în Phuket, Surat Thani (Ko Samui, Ko Pha-ngan și Ko Tao), Phang-Nga (Khao Lak și Ko Yao) și Krabi (Ko Phi Phi , Ko Ngai și Railay Beach).
Tot de la 1 octombrie, Thailanda a eliminat lista țărilor acceptate în funcție de nivelul riscurilor de transmisie COVID-19; regatul primește acum călători din orice țară din lume.

*Aceste reglementări se referă la turiștii veniți prin programul prin intermediul programelor „Sandbox”.

Carantină de 7 zile
Pentru călătorii care au fost complet vaccinați cu un vaccin aprobat de Ministerul Sănătății Publice din Thailanda (MoPH) sau Organizația Mondială a Sănătății (OMS) cu cel puțin 14 zile înainte de data călătoriei. Tuturor călătorilor li se va solicita certificatul de vaccinare (fie în format electronic sau tipărit) la punctul de intrare în Thailanda.

În timpul carantinei, li se cere să facă două teste RT-PCR – primul la sosire, în ziua 0-1 și al doilea înainte de a termina perioada de carantină în ziua 6-7.

Carantină de 10 zile
Călătorii care nu au fost vaccinați, nu sunt în posesia unui certificat de vaccinare sau sunt parțial vaccinați și care ajung în Thailanda pe cale aeriană, vor fi obligați să intre într-o carantină de 10 zile și să facă două teste RT-PCR – primul la sosire în ziua 0-1 , iar cel de-al doilea în ziua 8-9.

Carantină de 14 zile
Călătorii care nu au fost vaccinați, nu sunt în posesia unui certificat de vaccinare sau sunt parțial vaccinați și care ajung în Thailanda prin punctele de frontieră terestre, vor fi obligați să intre într-o carantină de 14 zile și să facă două teste RT-PCR – primul la sosire în ziua 0-1 , iar al doilea în ziua 12-13.

Pentru a fi eligibili pentru a intra în Thailanda, călătorii internaționali vaccinați trebuie să fie în posesia unei vize valabile, să aibă un certificat de intrare (COE) emis de Ambasada sau Consulatul Regatului Thailandei din țara de origine, să dețină o poliță de asigurare de sănătate COVID-19, confirmarea rezervării unui hotel de carantină alternativă (AQ) și un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării.

Pentru mai multe informații turiștii sunt sfătuiți să contacteze Ambasada Regatului Thailandei