Către tine, prietene, cel ce petreci ultima noapte a vacanței în Thailanda și nu știai cât de afectat emoțional poți fi… Uite simptomele.
Mergi mai încet și pășești mai atent decât în orice altă zi de când ai ajuns aici. Și faci asta de două ore întregi, fără să-ți fi propus dinainte. Nu, nu te-ai rătăcit, ci doar memorezi. Traficul turbat nu te mai enervează, nu mai ești intimidat când trebuie să traversezi, tolerezi motocicliștii – ba chiar simți afecțiune pentru semafoare. De tuk-tuk-uri oricum erai îndrăgostit.
Ai început plimbarea pe la șapte, când nici nu apusese soarele, dar ai simțit acel moment când ceva s-a schimbat, iar sfârșitul zilei te-a prins înțelegând că seara aia nu e doar o seară, ci a devenit ultima. Iar o ultimă seară, ca în orice final de poveste de iubire, presupune un alt fel de atenție și alt ritm față de vremea când credeai că vor urma și alte seri. În seara asta, amurgul tropical – cel atât brusc, dramatic și uimitor – lasă un fel de impact simfonic în inima ta, în acompaniament de neoane.
Ai mai mâncat o porție de pad thai la taraba din colț. Nu pentru că îți era foame. Ci pentru că, data următoare când ți se va face foame, taraba aia nu va fi la doi pași. Pentru că acea combinație perfectă de arome, acel miros și gust, acel preț, la ora aceea, pe strada aceea, nu există nicăieri altundeva. Cumva, e și un cadou, dar și o povară ce-ți oferă Thailanda în seara din urmă: să pricepi acum lucruri pe care nu le-ai înțeles pe deplin în primele seri. Atunci erai prea ocupat să asimilezi informație exotică și prea exaltat să „consumi” turistic locurile unde ai ajuns.
Ai privit mai atent în jur. Te-ai uitat minute în șir la templul pe lângă care ai trecut zilnic fără să te oprești. La strada pe care ai mers de o sută de ori fără să o vezi cu adevărat. La magazinul 7-Eleven, deschis de fiecare dată când ai avut nevoie. Va continua să fie deschis pentru toți cei care vor veni după tine, cu aceeași disponibilitate constantă și nediscriminatorie – fie că ai cerut o bere Chang, trei sandviciuri calde, plasturi sau cartelă de telefon. (Recunoaște, intri și cumperi o alifie mentolată, ce dacă mai ai în rucsac încă 8?)
În timpul ăsta, orașul face ce știe dintotdeauna, adică își vede de treabă. Bangkok nu-și schimbă comportamentul pentru ultima ta noapte. Nici fluviul Chao Phraya nu lăcrimează pentru tine, vasele de agrement i-ar acoperi suspinele cu ritmuri de discotecă (și da, se aude O-Zone cu „Dragostea din tei”, de parcă ar ști să stârnească nostalgia!). Bangkok exista înaintea ta și va exista și după tine, iar felul intim în care te doare plecarea de acolo te privește personal.
Te culci – după ce ai tras de timp făcând bagajele cu aceeași lentoare, de parcă ai putea lungi ultimele ore la hotel înghesuind în valiză pantalonii cu elefanți, statuetele cu Buddha, ceaiurile, cremele cu cocos, pălăria împletită (succes!), suvenirurile artizanale, săpunurile sculptate, eșarfele de mătase de la Jim Thompson. Ești amărât, știind că nu ai reușit să tezaurizezi toate amintirile și să păstrezi toate experiențele. Să-ți spun un secret: nu reușești niciodată.
Nu poți păstra Thailanda în memorie ca pe un obiect pe care îl iei cu tine. Poți doar să te întorci. Și data viitoare când căldura te va izbi fără menajamente imediat ce cobori din avion pe pista de la Suvarnabhumi Airport, vei simți exact ceea ce ai simțit prima dată. Și vei înțelege din nou de ce te-ai întors, de ce te vei întoarce mereu și de ce plecarea nu devine niciodată mai ușoară, indiferent de câte ori o faci.
P.S. Se cunosc destule cazuri de persoane ce își fac următoarea rezervare de bilete spre Thailanda încă înainte de a decola spre casă. Încurajăm acest comportament.
Text și fotografii: Anca Ciuciulin