Ai zice că cea mai plăcută și de folos omului zăbavă – și călătorului, trudă – este mersul la plajă și statul pe nisip, la buza țărmului, sub raza soarelui și mângâierea brizei. Singurul efort ar fi să te ridici de pe prosopul pus la umbra palmierului, să intri în cristalul turcoaz lichid numit în Thailanda „apa mării”, să plutești oftând de bine ce-ți e, să faci unul-două-nouă selfie-uri cu peisajul, să revii la locul de zăcut la soare pentru câteva minute (căci ești deja ca racul răsfiert). Și să repeți etapele astea până când ți se termină cartea-sucul-fructele-loțiunea SPF. Pentru că, până la urmă, de aia ai și venit în vacanță aici: intră în fișa postului de turist sarcina „să nu faci nimic” și să te întorci în România cât mai vizibil și profund bronzat…
Ei bine, am văzut și am comparat asta cu ce fac localnicii când vin la plajă.
În primul rând, frecventează alte plaje decât turiștii – fie că vin pentru câteva ore, fie pentru un weekend. I-am văzut pe Koh Samet, insula cea mai apropiată de Bangkok și unde ajung pe autostradă, apoi în 15-25 de minute cu feribotul sau speedboat.
Fiind bronzați de la sine, adică din climatul fierbinte și paleta cromatică genetică – nu stau la soare – dimpotrivă, se feresc de a se înnegri și se străduiesc să se albească prin metode cosmetice. Vezi în reclame și magazine sute de produse destinate păstrării sau albirii tenului… Încercarea străinilor de a-i ajunge din urmă în privința nuanței epidermei este văzută de localnici drept o bizarerie sinucigașă (melanomul te așteaptă după colț, se știe).
Așa că thailandezul apare pe plajă atunci când farangul fiert își ia catrafusele și fuge să pună pe dânsul iaurt și cremă regenerantă cu vitamina E. Localnicul intră în apă în a doua parte a după-amiezii și atunci o face cu tricoul pe el, de preferat cu mâncă lungă.
Noi, străinii, vrem de la statul pe plajă să ne liniștim oarecum în murmurul valurilor; căutăm destresarea în solitudine, ne dăruim câteva ore zeului soare, mai ațipim, mai stăm cu ochii în telefon… Thailadezul, când vrea să se sustragă din frenetica lume, se retrage și meditează – el nu se duce la plajă pentru a se regăsi. Când a pășit pe nisip vrea distracție, veselie în compania zglobie a anturajului, cu familia și prietenii. Asemănător excursiilor la pădure, lângă lacuri și cascade, și programul de plajă implică un picnic non-stop, cu mâncare, poate cu un whisky, cu muzică, joc și voie bună. Localnicii, pe nisip, sub umbrele, socializează cu fața unii către ceilalți, nu spre apă!
Hotelierii și proprietarii de guesthouses care au înțeles funcția socială a mersului la mare au disponibile camere generoase, bungalouri mari și saltele suplimentare cât să găzduiască un grup măricel al cărui scop e bucuria, nu bronzul.
Text și foto: Anca Ciuciulin