PRESS RELEASE Songkran la Anantara Chiang Mai Resort

Songkran este cea mai mare sărbătoare în Thailanda – un moment emblematic al culturii ancestrale siameze, cu multiple simboluri, înțelesuri și ceremonii specifice. Marchează începutul Anului Nou, este deopotrivă dedicată înnoirii naturii, binecuvântării viitoarelor recolte și rodniciei dăruită de apă. Dar este și un moment de megadistracție, de veselie extinsă la nivel național și manifestată prin celebrele bătălii cu apă întinse pe mai multe zile.

Se zice că în niciun loc al Regatului nu se petrece mai bine de Songkran decât în Chiang Mai. Aici, cochetul resort Anantara este gazda perfectă pentru marea hârjoneală acvatică: este plasat suficient de aproape de centrul acțiunii, dar asigură un loc de retragere între partidele de stropeală zdravănă ce umplu străzile – și hainele tuturor trecătorilor, căci nimeni nu scapă!

Anantara Chiang Mai Resort este situat pe malul vestic al râului Ping, la doar cinci minute de mers cu mașina de Poarta Tha Pae, acolo unde este de fapt epicentrul festivităților Songkran din Chiang Mai. Pe lângă atmosfera calmă indusă de peisajul idilic din resort, de tihna sugerată de arhitectura fără nicio stridență și armonia cromatică desăvârșită a decorurilor interioare, la Anantara gazdele au pregătit pentru oaspeți câteva suprize de Songkran.

Tradiționala statuie a lui Buddha amplasată în hol va putea fi „îmbăiată” în cadrul ceremoniei song nam phra, între 12 și 15 aprilie.

În seara zilei de 14 aprilie va fi organizat un târg unde veți găsi tarabe de street food, cocktailuri cu whisky Mekhong și tot felul de acțiuni de divertisment… efervescent! Veți putea savura delicatesa tradițională khao chae (bazată pe orez jasmine, hidratat în apă rece) perfectă pentru zilele fierbinți și disponibilă în fiecare zi la prânz.

În plus, oaspeții se pot bucura de ritualuri specifice culturii Lanna la centrul SPA, cum ar fi masajul yajoo ce valorifică puterile vindecătoare ale ierburilor indigene și som poi – un ritual special de Songkran: binecuvântarea cu apă sfințită, pentru a spăla necazurile și a începe un An Nou sănătos și prosper.

Încă o surpriză, pentru cei ce se aventurează în afara resortului, în „luptele de stradă”. Se numește Songkran Escape și pune la dispoziția „combatanților” pistoale cu apă și alte instrumente de stropire în masă, plus utilizarea gratuită timp de jumătate de zi a unui tuk-tuk pentru a găsi cele mai interesante hidro-confruntări din oraș. Oferta include micul dejun zilnic și un meniu de prânz (khao chae) pentru cazări de două sau mai multe nopți în perioada 12-16 aprilie.

Prețurile încep de la 12.900 THB de cameră pe noapte pentru Songkran Escape și de la 1.200 THB de persoană pentru cina Songkran.

Pentru mai multe informații sau rezervări, vizitați anantara.com, sunați la +66 53 253 333 sau e-mail chiangmai@anantara.com

Foto: Anantara Chiang Mai Resort