Am ajuns la Sukhothai („Zorii Fericirii”) venind de la Chiang Mai preț de vreo 300 de kilometri, cu autobuzul etajat, curat ca o farmacie, lângă pasageri taciturni, dar permanent zâmbitori, lângă un șofer briantinat și o însoțitoare de bord cu uniformă cochetă-cochetă, de parcă venea de la cele cinci stele ale Hotelului Mandarin Oriental, nu de la o autogară de provincie.
Fondat în 1238, orașul Sukhothai a fost prima capitală a Regatului Siamului; se laudă cu 193 de temple și zeci de alte obiective turistice, parțial restaurate, și un parc istoric înscris în UNESCO World Heritage Site.
De plecat din Sukhothai, am plecat de pe un aeroport „domestic”, unic în Thailanda: deschis la propriu, adică având toate spațiile destinate călătorilor și funcționarilor în aer liber, cu acoperiș, dar fără pereți. Arhitectura terminalului și a unicei porți de îmbarcare – păzită, teatral dar eficient, de un agent de securitate în costum de colonialist – sunt replici ale pagodelor clasice din Siam, descoperite în districtul Sawankhalok.
Proprietarul acestei prime companii aeriene private din Thailanda, Bangkok Airways, a considerat că e mai original ca avioanele sale să aterizeze printre orezării, temple, bivoli de apă, lebede, sere de orhidee, zebre și girafe. Astfel că aeroportul din Sukhothai e o arcă a lui Noe în variantă asiatică, dar care operează ca la carte, din 1996, servicii aeriene conform standardelor Departamentului Aviației Civile. Se întinde pe o proprietate de 8.000 de kilometri pătrați, și aici începe originalitatea: Bangkok Airways („Asia’s Boutique Airlines”) a decis că-i păcat ca atâta amar de teren să fie pârloagă sau asfalt. Organizarea unei ferme de produse agricole cultivate pe principii organice a fost prima inițiativă. Desigur, orezul organic face parte din meniul servit la bordul avionului. Au urmat investiții la fel de „oportune” unui aeroport: adăposturi pentru capre, vaci și bivoli, lacuri pentru pești și lebede, seră pentru niște orhidee colosale. Nimic miniatural, totul e di granda, că loc e berechet. Apoi, chiar în vecinătatea sălii de așteptare, un șopron cochet sub care se întinde o machetă din lemn, la scara 1:50, a monumentalului ansamblu religios Angkor Wat, din Cambodgia vecină.
Terasa unde călătorii așteaptă îmbarcarea e o oază de relaxare, cu mobilier lucrat manual din rădăcini contorsionate și șlefuite și elemente preluate din unelte de muncă tradiționale. Jaluzelele unduiesc ușor – la 35 de grade Celsius, ventilatoarele și aerul condiționat se străduiesc să coopereze –, iar lumea pierde vremea cu tratațiile companiei, căci sunt „la liber” sandvișuri, ceai, pateuri, cafea, suc, orez cu mango în pachețele din frunze de bananier și alte dulcegării thailandeze. Tot la liber: computere, Wi-Fi, ziare, televizoare –, dar cine să se uite la un ecran, când poți privi magnificele bazine în care se oglindește câte o stupa, pe deasupra cărora aterizează grațios câte un avion? Și, tot pentru a distra călătorii înainte de îmbarcare – căci în Thailanda totul trebuie să semene a vacanță –, la nici 50 de metri mai încolo, o grădină zoologică. Bizară adunare de făpturi de pe alte continente. După mine, ca nuca în perete.
* Am zis „nuci” în titlu de dragul sintagmei parafrazate. De fapt, de-a lungul pistei erau aliniați cocotieri.