Bogata limbă română ne permite flexibilitate în interpretarea unor sintagme, precum „să fii la înălțime”; așa ne-a venit ideea să listăm cele 10 locuri exclusiviste din Bangkok – baruri și restaurante pe acoperișurile clădirilor – unde sensul expresiei este valabil și la propriu, și la figurat. Acolo sus, oferta gastronomică de excepție vine la pachet cu priveliștile aeriene spectaculoase. Oricum, Bangkokul se mândrește cu numeroase baruri iscusit plasate pe terase; dar atunci când vreți mai mult decât un cocktail și o gustărică, puteți alege din selecția noastră.
Majoritatea barurilor și restaurantelor de tip rooftop din Bangkok sunt situate pe terasele superioare ale hotelurilor de lux. Meniul bogat și experiențele culinare vă sunt servite în amplasamente magnifice, de unde puteți admira panorama metropolei – la fel de impozantă fie zi, fie noapte.
Iată un top 10 al locațiilor unde puteți petrece câteva ore în mod memorabil, rafinat, copios și mai ales „la înălțime”.
1. Pastel Rooftop Bar & Mediterranean Dining
Imaginați-vă că sunteți invitat de un amfitrion gurmand, pasionat de bucătăria mediteraneeană, pe o terasă – dar unde, în loc de Marea Mediterană, veți privi grandiosul orizont al Bangkokului. Acesta este ceea ce oferă Pastel Rooftop Bar & Mediterranean Dining. Situat la etajul 22 al Hotelului Aira Bangkok, localul se mândrește cu o ambianță sofisticată și rafinată, combinând mese și separeuri confortabile cu un bar foarte șic. Bogat în gusturi și arome mediteraneene, meniul de la Pastel este conceput pentru a fi împărțit între comeseni, căci include o varietate de aperitive și un crudo rafinat, mâncăruri delicioase cu fructe de mare și salate proaspete. Mediul este ideal pentru a savura autenticitatea și finețea bucătăriei condusă de un chef dedicat, iar fiecare fel de mâncare promite să vă poarte într-o călătorie prin regiunile sudice. Suplimentat cu o gamă extinsă de vin și șampanie, precum și cu cocktailuri mediteraneene, Pastel este un excelent restaurant din categoria rooftop, ideal pentru o masă romantică în amurg sau o seară festivă și distractivă cu cei dragi.
Îi găsiți online aici: http://www.pastelbangkok.com/
2. Red Sky
Un loc cochet, cocoțat pe „vârful” luxosului Centara Grand At Centralworld; la etajul 56 este situat barul, iar la etajul 55restaurantul – ambele rooftop. Aici chiar beneficiați de o experiență culinară unică, ce combină bucătăria inovatoare cu uluitoarea belvedere panoramică. Oaspeții pot alege să ia masa în interior sau în aer liber, în funcție de preferința lor pentru aer condiționat sau pentru o scenografie mai vibrantă. Meniul de la Red Sky oferă o gamă largă de mâncăruri internaționale, preparate cu ingrediente de sezon. Felurile tipice ale restaurantului includ mușchiul de vită Wagyu Rossini, infuzat cu trufe, și Surf & Turf, care mizează pe savoarea fructelor de mare proaspete împreună cu carnea de calitate. O selecție impresionantă de vinuri fine este etalată în crama localului. Pentru restaurant sunt necesare rezervări, în timp ce barul funcționează pe principiul primul venit, primul servit.
Îi găsiți online aici: https://www.bangkokredsky.com/
3. Vertigo la Banyan Tree Bangkok
Barul Moon și restaurantul rooftop Vertigo sunt situate la etajul 61 al celebrului zgârie-nori Banyan Tree Bangkok. Originalitatea locului? O inegalabilă experiență mixtă, grill-and-bar; dacă barul este desigur ideal pentru a savura un cocktail, Vertigo este specializat în mâncăruri la grătar – fiind chiar prima locație rooftop barbeque din Bangkok. Clienților li se oferă și un meniu internațional, à la carte sau fix, de la tradiționala formulă cu 3 sau 4 feluri până la Vertigo Chef’s Table intitulat „Creați-vă propriul meniu din 5 sau 7 elemente”. Oricum, o friptură premium, un platou cu fructe de mare proaspete, o vedere panoramică de 360 de grade asupra orașului și a împrejurimilor sale… Așa deliciu senzorial este greu de egalat!
Îi găsiți online aici: https://www.banyantree.com/thailand/bangkok/dining/vertigo
4. Sirocco
Deține câteva superlative remarcabile: este printre cele mai faimoase restaurante rooftop din lume și printre restaurantele în aer liber situate la cea mai mare înălțime de pe glob. Fără exagerare, este o experiență de mare clasă ce merită bifată odată ajunși în Bangkok, la etajul 63 al Hotelului Lebua din State Tower, lângă faimosul bar Sky His. Cele 5 stele ale hotelului se reflectă și în experiența de care aveți parte la Sirocco, ce combină haute cuisine cu priveliști uimitoare de 360 de grade asupra megametropolei. Aici vă puteți bucura de bucătăria mediteraneană autentică, selectată din meniul à la carte sau meniul de degustare vegetarian sau propus de chef. Pe lângă felurile ușoare precum stridii și caviar, puteți savura și o selecție de vinuri, digestive și trabucuri.
Îi găsiți online aici: https://lebua.com/restaurants/sirocco/
5. SEEN Restaurant & Bar Bangkok
Brandul poate fi „văzut” și vizitat atât în Sao Paulo, cât și în Lisabona, iar de la începutul anului 2019 SEEN și-a stabilit o locație-premium la înălțime – adică pe terasa superioară a Hotelului AVANI Riverside Bangkok. Acest lounge și restaurant rooftop de inspirație Art Nouveau este foarte en vogue, clienții fiind încântați de perspectiva gradioasă a orașului Bangkok și a Fluviului Chao Phraya. În timp ce etajul 27 (nivelul superior) găzduiește un lounge excepțional pe acoperiș, deschis complet, la etajul 26 restaurantul SEEN este amenajat cu locuri exterioare și interioare, un mix decorativ de mese cu design cochet și scaune confortabile din piele. Aici, vă puteți răsfăța cu un meniu contemporan de fusion cuisine portugheză-braziliană creat de celebrul chef Olivier da Costa. Poate savurați un risotto cu fructe de mare sau o friptură Wagyu? Sau poate comandați niște gustări delicioase de la Sushi Bar? Indiferent ce alegeți, așteptați-vă la delicii culinare de top. După masă, vă recomandăm să mergeți în lounge-ul de pe terasă pentru muzică și cocktailuri rafinate, preparate de echipa premiată de mixologi. Cu ambianță opulentă și servicii stilate, extrem de elegantul SEEN Bangkok are încă prețuri rezonabil de accesibile.
Îi găsiți online aici: https://www.seenrooftopbangkok.com/
6. Scarlett Wine Bar & Restaurant
Câteva criterii cărora nu le putem rezista: este un restaurant rooftop sofisticat și confortabil, situat la Pullman Bangkok Hotel G. De la înălțimea celor 37 de etaje, Scarlett dăruiește clienților – pe lângă gama excepțională de preparate franțuzești și selecția amplă de vinuri – o panoramă urbană impozantă a orașului și a Fluviului Chao Phraya. Deși zona cea mai interesantă este lounge-ul interior șic și spațios, există și o terasă luxoasă în aer liber; oricum, orice loc ați alege, cu siguranță veți petrece acolo ore întregi. Scarlett este deschis în fiecare seară; meniul include atât feluri ușoare precum mezeluri, brânzeturi și tapas, precum și preparate mai sățioase, cum ar fi friptura sau fructele de mare. Desigur, meniul de băuturi conține cocktailuri și bere, dar însuși numele restaurantului sugerează că alegerea ideală este vinul. Scarlett se mândrește cu una dintre cele mai impresionante liste de vinuri internaționale dintre toate restaurantele rooftop din Bangkok.
Îi găsiți online aici: https://www.pullmanbangkokhotelg.com/restaurants-bars/scarlett-wine-bar-bangkok/
7. Ojo Bangkok
Să zicem, metaforic, că odată cu Mahanakhon Bangkok SkyBar a apărut încă o constelație gastronomică de excepție pe cerul metropolei. Situat la etajul 76 al emblematicului edificiu Mahanakhon și fiind inclus în splendidul The Standard Hotel Bangkok Mahanakhon, Ojo Bangkok are cu ce se lăuda. Restaurantul etalează un superb decor retro și o verandă elegantă de unde vederea panoramică pare a cuprinde întregul Bangkok. Veți fi consiliați în alegerile culinare de către apreciatul chef Francisco Paco Ruano, veți savura preparate inovatoare ale bucătăriei mexicane autentice, inclusiv Ceviche, Tostadas, Carnitas. Antreurile sunt asociate cu o gamă amplă de vinuri ce reflectă moștenirea gastronomică și aromele Mexicului și ale Thailandei, împreună cu o selecție superioară de Mezcal și cocktailuri artizanale.
Îi găsiți online aici: https://www.standardhotels.com/bangkok/features/ojo-bkk
8. Nimitr la 137 Pillars
Situat pe acoperișul clădirii Skywalk Condominium de pe Sukhumvit Road, locația Cielo se remarcă prin aerul contemporan, de o opulență iscusită. În timp ce 137 Pillars Suites & Residences sunt renumite pentru cele două piscine infinite excepționale, plasate pe terase, există și alte atracții rooftop – poate mai puțin cunoscute, dar la fel de impresionante. Printre acestea se numără și restaurantul Nimitr (în traducere, „Vis special”). Și într-adevăr, este o locație de vis, absolut captivantă. Cocoțat la etajul 27, restaurantul are o zonă de luat masa interioară, elegantă și confortabilă, precum și o terasă frumoasă cu deschidere magnifică asupra orizontului urban. Meniul include feluri sofisticate cu amprentă asiatică, servite ca tapas sau ca feluri principale consistente. Restaurantul oferă, de asemenea, o varietate rafinată de vinuri și cocktail-uri – mixologia barului este, desigur, tot la înălțime.
Îi găsiți online aici: https://137pillarshotels.com/en/bangkok/dining/nimitr
9. Yào Restaurant & Rooftop Bar
Este un local cu profil chinezesc, aflat deasupra impresionantului Bangkok Marriott Hotel The Surawongse și organizat pe mai multe niveluri. Yào are un restaurant interior cochet la etajul 32 și un bar spațios cu terasă deasupra acestuia, ambele având ca atracție priveliști uimitoare de 360 grade asupra infinitului Bangkok. Yào Terrace Bar de la ultimul etaj este destinația perfectă pentru a petrece o seară agreabilă, cu gustări ușoare și cocktailuri răcoritoare savurate în aer liber; tot aici puteți opta pentru delicioasa selecție de Dim Sum – tradiționala specialitate chinezească, reinterpretată modern. Pentru un prânz sau o cină mai consistentă, se pot face rezervări la restaurantul interior Yào. Aici, celebrul chef Bruce Hui propune preparate contemporane din bucătăria cantoneză și din Shanghai, care pot fi comandate ca prânz rapid, cină à la carte sau meniu special. În weekend, vă puteți răsfăța și cu Chinese Afternoon Tea. Indiferent dacă alegeți să luați prânzul sau cina sau să vă relaxați cu băuturi pe terasă, Yào Eatery & Terrace Lounge vă promit experiențe memorabile.
Îi găsiți online aici: https://www.yaobangkok.com/
10. Bangkok Heightz
Aici, în vârful Hotelului Continent, este destinația supremă din Bangkok pentru cei care caută un amestec autentic de bucătărie thailandeză și priveliști uluitoare ale orașului. Situat la etajul 39, localul rooftop este proiectat ca spațiu semideschis, parțial acoperit, ce permite simultan un flux de aer binevenit și adăpost confortabil dacă vremea se schimbă. Meniul Bangkok Heightz se inspiră din cultura vibrantă a tradiționalului street food, oferind o gamă variată de feluri de mâncare. De la îndrăgita specialitate cu fructe de mare „Pu NimPad Prik Thai Dam” până la deliciosul Massaman curry cu miel, fiecare creație culinară este o mărturie a moștenirii culturale și aromelor thailandeze. Un element suplimentar de autenticitate vine din meniul barului rooftop, unde vă puteți bucura de cocktailuri creative, infuzate cu ierburi și condimente locale. Prin atmosfera sa degajată, confortabilă și primitoare, Bangkok Heightz este cadrul perfect pentru o noapte petrecută „la înălțime”, purtând amprenta identității thailandeze.
Îi găsiți online aici: https://www.thecontinenthotel.com/dining/bangkok-heightz/