Cum te îndrăgostești pe viață

Text și foto Anca Ciuciulin

Întrebați pe oricine aduce vorba despre Thailanda care sunt principalele motive pentru care s-ar duce acolo; cu siguranță printre primele trei apare plaja – cu elementele asociate ideii: „insulă paradisiacă, valuri molcome, apă de turcoaz, nisip sidefiu, briză duioasă, scufundări fantastice printre corali, bărci colorate însuflețind golfuri rupte din rai”. Nu se vor epuiza vreodată atributele și metaforele legate de plaja thailandeză…

Primul meu contact cu Regatul Siam a fost în 2010, după o extrem de lungă călătorie (București, Atena, Bangkok, Phuket); aș fi presupus că jetlag plus oboseală plus căldură vor răpune senzorii și că numai după somn bun pot recepta peisajele, emoțiile și savorile.

Doar că cine are răbdare să stea în cameră, când Marea Andaman e colea, la 30 de metri de tine? Și pare că își acordează cadența valurilor și că respiră fix în ritmul tău, ca un bun camarad și ca un amfitrion atent să nu-și intimideze oaspeții… Palmierii foșnesc discret precum spectatorii înainte de începerea concertului. Și că felul în care se petrece amurgul la tropice – adică brusc, de nici n-ai timp să setezi camera foto – te va face părtaș la unul dintre spectacolele pe care n-ai să le uiți vreodată? Apusurile te lasă fără vorbe; în decurs de 10 minute, natura își aruncă pe paletă toate culorile topite în creuzetul înserării, de la auriu la arămiu, peste care aruncă la final cortina de catifea violet și, cu cochetărie, își pune diadema stelelor iar liniștea devine deplină. Ca să te facă părtaș la misterul și lirismul hotarului dintre apă și pământ.

Am urmărit răsărituri și apusuri thailandeze și pe insule, în Koh Samui sau Koh Samet, și prin dealurile din nord, la Bo Klua din Doi Phu Kha, și de pe câmpiile de lângă Sukhothai; dar ce îți poate oferi o plajă în materie de spectacol ceresc, chiar și pe furtună, este și va fi darul unic, gravat în memoria afectivă a oricărui călător.