Jurnal culinar: Mazilique à la Thailanda Partea I

Text și foto: Cristina Mazilu

În septembrie 2019 am fost pentru prima dată în Thailanda. Având în vedere că Bangkok este orașul cel mai vizitat din lume, care în fiecare an primește vreo 22 de milioane de oameni, sunt puțin cam în urmă cu călătoriile.

N-am căutat prea mult, dar cred că e plin netu’ de recomandări, tips & tricks și liste de bifat pentru atunci când te găsești pentru prima dată în fostul Siam. Dar asta e ce mi s-a întâmplat mie în prima mea călătorie în Thailanda.

În primul rând, am plecat cu Oana Titică (ceea ce e unul dintre cele mai bune lucruri care ni se puteau întâmpla într-o vacanță).

În al doilea rând, ea a venit cu un bagaj carry on și eu cu o valiză de cală mare cam cât era dulapul meu din camera din cămin. N-am plecat cu el plin, totuși în Thailanda e cald și nu aveam nevoie de șuba aia de explorat Antarctica, dar știam că o să vreau să-mi umplu bagajul cu mangosteen (și cu ceea s-a dovedit mai târziu a fi vreo patru kilograme de sheet masks cu diverși acizi hialuronici). Dar despre asta mai târziu.

Am plecat din București spre Bangkok cu Qatar Airways, cu o scurtă escală la Doha. (Scurtă paranteză – până anul trecut, când am fost în Malezia, nu mai zburasem cu Qatar. Acum nu este altă companie aeriană cu care mi-aș dori mai mult să zbor. E cam mișto.)

Ziua 1 – Bangkok

Am aterizat la Bangkok dimineața pe la 7 și primul lucru pe care l-am făcut, după ce ne-am cazat la Chatrium Hotel Riverside, pe malul râului Chao Phraya, a fost să adorm lemn cu draperiile trase în camera de hotel, fără să aud telefoane, alarme și ciocănituri la ușă. Abia când Titică se pregătea să cheme paza să vadă dacă nu am abuzat de mini bar și m-am înecat cu alune overpriced, am reușit să mă trezesc. După un moment buimac ne-am mutat la cârciuma de după colț – restaurantul se numea Kurissara și pentru mine a rămas memorabil dat fiind faptul că a marcat prima mea întâlnire cu mâncarea thailandeză la ea acasă.

Pachețele de primăvară cu legume (nu există poze, pentru că eu mănânc mai repede decât pozez), pad thai cu pui, salată cu carne de porc tocată și mult lemongrass (poate nu sună apetisant, dar a fost minunată), pui în lapte de cocos cu galangal, green curry de vită, stir-fry de pui cu ghimbir, orez copt în ananas, dar și niște mango sticky rice la final – cam asta s-a întâmplat la noi la masă.

Acestea fiind mâncate, eu probabil că aș fi vrut să dorm cu spume în continuare, dat fiind jet lagu’ care începea să mă dărâme, dar cum mi-aș fi dat peste cap tot somnul, am plecat să vizităm un templu.

…cu un Buddha de aur (cu titulatura oficială Phra Phuttha Maha Suwana Patimakon). Statuia, care se găsește în templul Wat Traimit, are 5,5 tone și e făcută din aur și, la un moment dat în viața ei, a fost acoperită de un strat de ghips și sticlă colorată ca să ascundă faptul că ar valora o avere, în caz că cineva voia să se organizeze cu o jefuire de templu. Statuia a rămas așa aproape 200 de ani, iar abia în 1955 a fost dezbrăcată la forma sa inițială de cu-totul-și-cu-totul-din aur.

În caz că n-ați mai fost nici voi până acum în Thailanda (dar vreți să ajungeți), să știți că la templu nu se merge în pantaloni scurți și tank-top – trebuie să vă echipați corespunzător cu rochii, pantaloni sau fuste lungi și top-uri cu mâneci. Pot fi și mâneci scurte, dar măcar să existe, astfel încât să acopere umerii. Also, se intră fără pantofi (da’ încercați să-i lăsați mai la adăpost decât mine, care i-am lăsat în ploaie).

Mai departe, noi ne-am fi dorit să facem o plimbare prin Bangkok, dar se pornise furtuna cu bulbuci, care ne-a prins în Chinatown, unde am profitat de moment și, cât am mâncat ceva fructe luate de pe marginea drumului, mă uitam prin bălțile care se formau de jur împrejur, la lumina crepusculară care avea ceva puțin magic în ea, și mă gândeam ce norocoasă sunt. Cam asta e gândul care mă înfioară de fiecare dată când sunt într-un loc nou. Și e o emoție care sper să nu mă părăsească prea curând.

Seara ne-a prins la Baan Suriyasai, un restaurant amenajat într-o casă de la începutul secolului trecut, atent restaurată.

Meniul pe care l-am încercat a fost unul de degustare, vedeți mai jos pozele demonstrative.

Cu cureaua mutată la o lărgime mai generoasă, m-am întors la hotel unde în loc să mă culc, am fumat pe balcon încercând să nu mai aud Summer in Siam cântându-mi în cap nonstopnonstop. Little did I know la momentul respectiv că 1. urma să mă întorc acasă cu două treimi din haine prea mici ca să le mai port prea curând și 2. Summer in Siam a cântat în heavy rotation10-13 zile.

Ziua 2 – Nan

Super, ce să zic. Am reușit să dorm FIX 2 ore înainte să fie nevoie să mă trezesc din nou, ca să ajungem la aeroport și să prindem un zbor la ora 7 dimineața. Mi-am promis mie că nu mai fac asta prea curând (ideal niciodată) și, moțăind pe Titică, am plecat spre Nan, o provincie aflată în nordul Thailandei, la granița cu Laos.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să vizităm tempul Wat Phumin, cel mai faimos din Nan, construit în 1596, în ceea ce este un bun exemplu pentru arhitectura Thai Lue.

Templul este cel mai cunoscut pentru picturile murale din interiorul acestuia și pe care dacă nu le fotografiam cu telefonul, sigur nu mi le-aș mai fi amintit, atât de adormită eram în continuare. Așa că data viitoare când vedeți oameni în vacanță făcând poze ca disperații – don’t judge, poate sunt și ei nedormiți :-))

Mi-am mai venit în fire după o plimbare printre câmpurile de orez și alți palmieri, dar mai ales odată ce am abuzat de niște cofeină.

Așa că am putut pleca mai departe, să vizităm comunitatea Bo Suak, la 10 kilometri de orașul Nan. Aici am găsit niște cumetre care au avut răbdare să mă învețe cum se fac cârnații tradiționali Sai Ua. Sunt bine condimentați, ușor picanți (le bănuiesc pe doamne că m-au menajat cu o variantă mai light în ceea ce privește ardeiul iute) și sunt făcuți din carne de porc, ceea ce îi va califica cu succes pentru masa de Crăciun de anul ăsta. Chiar nu glumesc.

Am început prin a face o pastă din usturoi, sare, ceapă, ardei iute, galangal, turmeric, lemongrass și coriandru. Iar după ce am făcut febră musculară, am adăugat pasta obținută în mojar peste carnea de porc tocată. După ce am amestecat carnea de porc cu pasta condimentată și cu niște frunze de kafir lime tocate, pasul următor a fost să umplu intestinele de porc. Nu știu exact ce nu făceam bine, da’ cert e că gospodinele thailandeze sunt fix la fel ca alea din Moldova dacă te apuci de cârnați și pare că nu te pricepi. În final am scos-o totuși la capăt cu grăsuții ăștia…

După care cumetrele s-au organizat cu niște plating tradițional de mare angajament, iar eu m-am preocupat de aspecte mai practice, cum ar fi să-mi fac un calcul cu câți cârnați mi-aș putea băga în bagajul de cală.

Aș vrea să știu să vă spun ce-a mai urmat în ziua respectivă, dar cred că am intrat în ceva comă narcoleptică.

Ziua 3 – Phrae și Sukothai

După ce am sărit micul dejun pentru că EU NU POT SĂ MĂ TREZESC DIMINEAȚA indiferent de fusul orar pe care aș fi, am plecat cu mașina și după vreo două ore de mers am ajuns în Phrae. Însă înainte să ne băgăm la muzee, temple sau alte asemenea am prioritizat puțin lucrurile – shopping de cârpițe!

În Phrae s-a păstrat tradiția de vopsire a textilelor cu indigo și pentru a afla, vedea (și cumpăra 😋) mai multe, am vizitat un atelier. Pentru cine nu știa (eu una habar nu aveam), indigo este o plantă, din frunzele căreia se obține o pastă colorată cu care se vopsesc țesăturile.

La atelierele din Phrae poți să înveți să colorezi țesăturile folosind metoda tie-dye (cum a făcut Titică) Sau, dacă modelele astea nu te amuză, poți să pictezi manual țesătura – cum aș fi făcut eu dacă nu pierdeam vremea căscând gura la tot ce se întâmpla în atelier.

După ce am plecat de acolo cu diverse cârpițe (de care aveam – sau mai ales nu – nevoie, da’ ce mai contează), ne-am parcat în față la Vongburi House Museum. Pe de-o parte pentru că inițial această casă a fost reședința lorzilor din Phrae, e construită din lemn de tec în stilul Gingerbread (nici nu știam că există acest stil – dar se pare că era unul foarte popular în vremea regelui Rama V) și acum a fost transformată în muzeu.

Pe de altă parte pentru că fix lângă era o cârciumă unde am mâncat un Northen style Khao Soi fooaaarte bun (două porții a băgat yours truly) și o Som Tum – adică salată de papaya verde.

Foarte satisfăcută de această situație de mai sus, am plecat către Sukothai, unde ne-am parcat fundurile la Sriwilai Sukothai Resort & Spa.

Dacă vreodată ajungeți prin zonă, recomand o zi-două pe aici, pentru lenevit alternativ la piscină, la masaj, și sub copacii de frangipane.

După ce ne-am cazat, am luat niște tuk-tukuri meșterite local și am dat o tură prin satele de lângă. Cum soarele apunea peste câmpurile de orez, a fost un pic cam magic.

Am ajuns în centrul orașului Sukothai când deja era seară. Ne-am oprit la Dream Cafe, unde am încercat ceva ce se numește ‘stamina drink’, adică un distilat pe bază de miere și amestecuri botanice care ar trebui să te scoată din toate boalele.

După ce ne-am deschis apetitul cu gingirica asta de mai sus, am trecut la partea mea preferată (din orice călătorie în Asia!) – piața de noapte. Niște oameni normali s-ar fi dus în momentul ăsta să se culce. Noi suntem foarte ambițioase, am continuat dezmățul la o cârciumă amenajată în curtea unor oameni, unde ne-am jucat cu niște căței, ne-am ferit de niște șopârle și am mâncat un lighean de legume tempura și un altul de green curry.

Din păcate asta nu a fost tot. În drumul înapoi spre hotel ne-am mai împiedicat într-o cârciumă. Noroc că am niște poze blurate prin telefon, altfel habar nu mai am ce s-a mai întâmplat. Food coma ftw!


Pe Cristina o citiți pe: https://mazilique.ro/2019/09/o-saptamana-in-thailanda/