My SPA, my pleasure

Fiecare femeie are ritualurile ei de frumuseţe. Am prietene care-şi dedică cea mai mare parte din timp dietelor, tratamentelor şi celor mai noi proceduri de înfrumuseţare, am şi prietene care nu prea alocă timp acestor lucruri – motivând că nu-şi pierd vremea cu lucruri superficiale. Eu mă aflu undeva la mijloc. Nu uit să mă dau cu cremă seara, dar nici nu deschid şapte tuburi din care să picur câte puţin pentru fiecare parte a feţei, a ochilor, a gâtului. Şi merg doar ocazional în centre de frumuseţe pentru diverse tratamente.
Până să călătoresc în Thailanda fusesem la multe SPA-uri; prin natura jobului, am avut privilegiul să fiu invitată să testez astfel de locuri, aşa că am grade de comparaţie la orice nivel. Thailanda, însă, m-a impresionat foarte tare la acest capitol; consider că adevăratele SPA-uri există doar aici. Pentru că SPA-ul face parte din cultura acestor oameni, pentru că există şcoli şi chiar facultăţi care pregătesc specialişti, profesionişti în arta masajului şi a terapiilor specifice. Pentru că doar în „Ţara Surâsului” găseşti acest mix între profesionalism, ospitalitate, candoare, dar şi o atmosferă de linişte şi frumos, garnisită cu flori proaspete, mirosuri seducătoare, infuzii de ceai verde sau ghimbir. În plus, majoritatea SPA-urilor sunt amplasate în decoruri inedite – fie în păduri tropicale, fie la malul mării, agăţate de o stâncă de unde vezi tot universul, fie chiar pe apă…


 Scriu aceste rânduri în timp ce mă aflu în Laponia. Afară sunt –25 de grade, stau într-un iglu şi tocmai sunt invitată să fac o saună. Nu sună rău, dar eu deja m-am teleportat în Phuket, la SPA-ul meu preferat de la Aman Resorts. Şi zău că am auzit valurile care se lovesc de stânci în timp ce stau întinsă pe patul de masaj. Poate concura acest tablou cu o saună, fie ea şi în Laponia?!
           

Înainte de a descoperi SPA-urile din Thailanda, citisem în presă cum că o mulţime de vedete printre care şi Kate Moss îşi petrec câte o vacanţă la SPA. Mi se părea ciudat – o vacanţă întreagă?! Însă, având în vedere zecile, sutele de răsfăţuri care te aşteaptă acolo, faptul că alături de tratamentele de înfrumuseţare şi relaxare poţi să faci ore de pilates sau yoga, că alimentaţia este sănătoasă, organică ş.a.m.d., cred că ai putea trăi o viaţă (sau cel puţin un an) în jurul unui SPA. Şi nu e vorba doar de relaxare, căci ai parte aici de o profundă purificare a corpului, a minţii, o adevărată experienţă holistică. O zi la SPA în mâinile acestor „gheişe” (ştiu că e greşit, dar aşa le numesc eu, am senzaţia că aceste femei sunt născute pentru a te face să te simţi fericit) te transformă în alt om. Să punem la socoteală beneficiile terapiei prin apă, faptul că o mulţime de afecţiuni ale coloanei, de exemplu, pot fi tratate astfel. Sigur, SPA-ul nu este o clinică medicală, dar te poate ajuta să nu păşeşti prea curând într-una (ca să nu mai spun că o sesiune de SPA poate rări vizitele la psiholog).


Dacă a petrece o întreagă vacanţă doar la SPA pare prea restrictiv din punct de vedere turistic, sunt o grămadă de locuri ispititoare în preajma acestor centre: plaje virgine, jungle misterioase în care se ascund mici sate pitoreşti cu locuitori oricând bucuroşi de oaspeţi, cascade de sub care poţi admira un peisaj incredibil, râuri când repezi când domoale, de-a lungul cărora vei găsi adevărate oaze de relaxare şi răsfăţ, temple colorate şi statui budiste uriaşe care strălucesc în soare… Un univers atât de diferit de lumea din care venim încât te vei simţi ca într-un film fantasy!


Recunosc, poate sunt subiectivă: iubesc foarte mult Thailanda, aici am fost cerută în căsătorie, în aici mi-am petrecut luna de miere, aici mă simt cel mai bine în vacanţă…


Ce mai, mi-ar plăcea să vă programaţi o vacanţă în Thailanda şi să vorbim dupa aceea.

Text: Roxana Voloşeniuc

Credit foto: https://www.aman.com/resorts/amanpuri