Noi venim din miezul unui lifestyle procesat și artificializat, al unui Occident ce-și „cauterizează” slăbiciunile. Thailandezul își exhibă duioșia, își cultivă blândețea, te contextualizează educativ, îți împrospătează sufletul.
Thailandezii sunt, în general, zâmbitori și amabili; în particular sunt conservatori, sensibili, decenți, respectuoși. Turiștii sunt, uneori, exaltați, exuberanți, frenetici, vocali, stridenți chiar. Ca să poți găsi o cale adecvată și armonioasă de interferență culturală și comportamentală cu poporul zâmbitor, ar trebui să ții cont și să eviți gafele de etichetă și protocol, fie ele involuntare, justificate sau justificabile. De exemplu, manifestările de afecțiune în spațiu public ale localnicilor sunt practic inexistente sau foarte cenzurate. Discreția este, evident, omniprezentă; nimeni nu se sărută, mângâie, pipăie sau – Doamne ferește! –, în public. Drept urmare, pudoarea și decența vizitatorului vor fi remarcate și profund apreciate.
Aceeași reținere elegantă se recomandă și în gesturi uzuale. Se gesticulează puțin, blând și reținut. Nu se trântește lingura în farfurie, paharul pe masă, nu se smulge ce ți se dă, nu se azvârle ce ai, nu se împinge, nu se smucește, nu se răstește. Din orice comunicare, se exclude postura cu mâinile în șold sau în buzunare – deși occidentalii ar intrepreta asta drept atitudine comodă, dezinvoltă, nonșalantă. Însă pe teritoriul Regatului Thailandez denotă că ai nervi întinși și iritabilitate necontrolată. Deci, impolitețe.
În fața unor replici dure, vehemente, sau manifestări de furie ori nervi, thailandezul autentic în thailanditatea lui genetică și thainitatea lui deprinsă din pruncie va reacționa prin… non-reacție; va fi perplex, va ignora cu noblețe orice stridențe verbale sau gestuale. Politeţea, gentilețea, fermecătoarea lor sociabilitate nu sunt accidentale, precum nici zâmbetul cald şi ospitalitatea nu sunt trucuri turistice. Toate vin din cutume ancestrale, din eticheta curții imperiale și mai ales din învățăturile buddhiste ce încă, din fericire, le modelează stilul modern de viață. Cum să încalci așa ceva?!
Kreng jai este o expresie greu traductibilă. Ar putea fi „atitudine prudentă, precaută“; înseamnă mai degrabă să fii atent la sentimentele celorlalți, să le arăți politețe, respect și considerație. Să nu-i lași să se facă de râs sau să-și păteze obrazul.
Kreng jai explică acţiuni ce par unor străini bizare, înşelătoare, ipocrite. Înclinația thailandezilor de a spune mai degrabă „da“ decât „ba“, ezitarea de a intrerupe un vorbitor, dorinţa de a nu deranja, ofesa ori impune ceva cuiva… Occidentalilor deprinși cu manifestări directe, acest kreng jai le pare un capriciu cultural anecdotic. Doar că a menține un zâmbet neclintit și o expresivitate minimală nu e gentilețe de protocol, ci răbdare, toleranţă şi acceptare – plus intenția de a cultiva binele, de a menține armonia prin cel mai nonbeligerant act social: politețea.
Text: Anca Ciuciulin
Fotografii din arhiva Autorității pentru Turism a Thailandei